Curaj!

Cunosc o tânără care are un talent incredibil la machiaj. Oricat de urât(ă) ai fi, după ce ai ieșit din mânile sale, arăți incredibil. Cu toate astea, își caută cu disperare un serviciu în absolut orice alt domeniu numai să se știe că-i angajată. A mai fost angajată. Știe că nu-i fericită și că nici nu-i ajung banii de la un salariu la altul, dar ea vrea în continuare lucrul acesta ca și cum angajarea ar fi soluția tuturor problemelor sale, deși practica i-a demonstrat, în mod repetat, că de fapt serviciul e sursa frustrărilor și neîmplinirilor sale. 

Cunosc un tip care iubește mai mult ca orice să șofeze. Și chiar e un șofer excepțional. Cu toate astea nu renunță la jobul lui de vânzător, care nu-i aduce nicio bucurie decât aceea că are bani de benzină. Am zis de benzină, nu de mâncare sau chirie. Ăia se suplimentează prin alte activități care nu-i aduc nicio bucurie. Zi de zi visează la cum va conduce el un camion, dar parcă să renunțe la 7 ani de vânzări la același magazin e prea riscant. Aici e ceva sigur, se cunoaște cu toată lumea, știe ce-i de făcut. Parcă nu-i momentul! Și nici n-o să fie!

Cunosc o domnișoară incredibil de talentată la fotografie. Dă clasă multor fotografi așa ziși „profesioniști” care te rup de buget la nuntă, botez, aniversare, etc. Are un simț artistic deosebit și face cu telefonul ce fac alții cu un întreg arsenal fotografic în spate. Lucrează ca recepționer marfă la unul dintre magazinele mari din Suceava. Are un salariu lunar care se ridică la jumătatea sumei cerute de un fotograf fără talent la o singură nuntă. Se teme să renunțe la jobul ei. Face asta de când a terminat facultatea. Are siguranța unui salariu, dar nu are nicicând perspectiva unei case, a unei mașini noi, a unei vieți în care să nu te gândești tot timpul dacă îți ajung sau nu banii până luna viitoare. 

Cunosc un tip care se pricepe incredibil de bine la computere. Adică se pricepe atât de bine, încât după ce-ti iei dispozitivul dintr-un service autorizat, mega profesionist, etc, il duci după două zile la el ca să repare ce-au stricat ăia. Și o face. Dar numai după ce iese din tură. E barman. Lucrează mai mult pentru bacșisuri, dar nu vrea să plece de-acolo. Dacă nu va reuși pe cont propriu? Aici măcar are siguranța că banii de bacșiș îi ajung pentru țigări, mâncare iar salariul pentru rată. Oricum, în ultimii 5 ani, niciodată nu l-am văzut fericit. Mereu nervos, mereu nemulțumit, mereu supărat că trebuie să le toarne în pahar altora. 

Mulți dintre noi ne irosim talentul. O facem cu gândul că așa-i corect, așa-i responsabil, așa trebuie. Când te chinui de la lună la lună, garantat nu-i nici corect, nici responsabil, nici ce trebuie. Curaj!