Toată lumea a aflat despre demersurile întreprinse de către Constantin Noica, pentru o mai bună cunoaştere a fiinţei neamului. În acest sens, filosoful de la Păltiniş, identifică în structura limbajului arhaic românesc, o matrice modelatoare a personalităţii culturale a poporului nostru.
Mai bine zis, cuvintele şi expresiile asupra cărora se apleacă gânditorul român în cercetarea sa, reprezintă întrupări arhetipale ale spiritualităţii autohtone. În aceste structuri semantice, se sugerează că am găsi temeiul originar pe care se aşează structura ulterioară a culturii române. Ele reprezintă acele elemente specifice fiecărui popor în parte prin care fiinţa neamului prinde contur. Apropierea de dânsele ne apropie de noi înşine şi, implicit, de sinele etnic al grupului din care facem parte. Se crează astfel o armonie între ceea ce am fost ca popor şi ceea ce suntem. Eventualele pauze în evoluţia culturală a ţării pot fi explicate prin această retrospectivă, corelată şi cu contextul istoric ce a marcat destinul neamului de-a lungul timpului.
Întâlnim tot mai des în limbajul cotidian „anglo-româna”, fenomen pe care unii psihologi îl explică ca răspuns al generaţiei actuale, dat neajunsurilor societăţii române contemporane, o societate cu care tinerii refuză să se identifice. Astfel, apelează la o cultură de împrumut pe care o modelează conform propriilor nevoi. În acest timp, elementele tradiţionale ale limbii române îşi pierd din conţinut. Ele nu mai reprezintă acea întrupare a gândurilor, atât de bine intuită de către Noica, ci devin simple instrumente prin care gândurile capătă formă. Altfel spus, îşi pierd din magie. Nu mai au substrat metafizic, ci devin inerte şi lipsite substanţă, fără viaţă, incapabile să fiinţeze individualitatea unui popor.
Constantin Noica este un reper esenţial în cultura română. Se numără printre acei gânditori ce au crezut pe deplin în posibilităţile culturale şi istorice ale poporului nostru. A intuit în fiinţa neamului românesc un univers paideic deschis tuturor posibilităţilor, pe a cărui viitor a mizat toată viaţa. Posibilitatea ca noi să ne împlinim ca popor, Noica a identificat-o numai în cultură. Problema este că o cultură adevărată nu poate fi creată decât pe temelii solide, iar acestea le găsim în spiritualitatea lumii arhaice, în tradiţiile asumate ca o matrice a ceea ce ne defineşte ca neam. Iar când spiritul unui neam îşi găseşte întruparea în cuvinte, se cuvine să ne îndreptăm atenţia cu mai mare însufleţire spre limba ce îl determină. Pentru că, zice Noica, preluând o idee de-a lui Eminescu: Noi nu suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.
Ca să încheiem, putem afirma că filosoful român, ne aduce aminte despre dor şi matca sa stilistică. Despre morfologia cuvintelor arhetipale în care se regăseşte esenţa spiritualităţii autohtone a unui popor. Pentru el, cuvântul nu este o exprimare a gândurilor, ci mai degrabă o întrupare a lor. În cuvinte, crede Noica, se întâmplă să-ţi aminteşti de lucruri pe care nu le-ai învăţat niciodată, căci orice cuvânt este o uitare şi aproape în oricare s-au îngropat înţelesuri de care nu mai ştii. Iar noi, ar trebui să căutăm în aceste cuvinte acea noutate uitată, care ne va releva cine suntem
Lasa un raspuns