Dan Diaconescu, fost proprietar OTV şi fost politician, a fost reţinut pentru 24 de ore fiind suspect că a întreţinut relaţii sexuale cu două surori de 15 ani. Surse din anchetă spun că Diaconescu le-ar fi cerut fetelor să-i găsească o virgină, contracost, iar fetele l-ar fi filmat şi şantajat. Când au venit mascaţii peste el în casă, Dan Diaconescu s-ar fi ascuns în debara.

După 8 ore de audieri la IPJ Constanţa, Dan Diaconescu a fost reţinut. „La ora 00 şi 7 minute, Dan Diaconescu a fost reţinut. Din punctul meu de vedere, nu, nu au nicio probă. Dar mă aşteptam la o măsură preventivă”, a declarat Alexandru Murărescu, avocatul lui Dan Diaconescu. Astăzi, Dan Diaconescu va fi prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă„Nu au nimic, absolut nimic. Vedem în câteva ore”, a declarat Dan Diaconescu.

Conform anchetatorilor, fetele aveau 15 ani în momentul în care Diaconescu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ele

Zâmbitor şi cu mâinile în buzunar, fostul patron al OTV a fost ieri dimineaţă escortat la maşina poliţiei. Este acuzat de relaţii cu minore, iar faptele s-ar fi petrecut în Capitală şi la Constanţa. Potrivit unor surse din politie, Dan Diaconescu ar fi intreţinut relatii sexuale cu minori între 2020 si 2021, pe bani. Fetele ar fi fost gemene, iar fostul politician le-ar fi cerut să-i găsească o virgină contra cost. Una dintre fete i-a spus că a fost filmat şi l-a şantajat pentru ca imaginile compromiţătoare să nu fie publicate.

Conform anchetatorilor, fetele aveau 15 ani în momentul în care Diaconescu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ele, contra cost. Anchetatorii au altă părere. Ieri dimineaţă, la ora 6 şi jumătate, poliţiştii au bătut la poarta casei lui Diaconescu din Capitală. Au ridicat două laptopuri şi mai multe telefoane. De frica mascaţilor, fostul om de televiziune s-ar fi ascuns în debara. A fost luat de poliţişti şi dus la Constanţa unde i-a fost percheziţionat şi apartamentul de aici, scrie observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.