Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a convocat astăzi, 11.12.2020, la sala “Nicolae Labiș” din cadrul Palatulului Administrativ, o ședință operativă de lucru cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum și cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava, ca urmare a creșterii îngrijorătoare a manifestărilor violente asupra activiștilor de mediu, reprezentanților ONG-urilor, dar și a cetățenilor ce sesizează autoritățile competente cu privire la activități de tăieri ilegale și transport ilegal de lemn.
La ședință au participat comisar-șef Buga Adrian, șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, colonel Lungu Mihai, șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava, colonel Ghiață Costică, șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, comisar șef Epureanu Ionuț din cadrul I.P.J. Suceava, Gășpărel Mihai, inspector șef – Garda Forestieră Suceava, Solovăstru Valerian, director tehnic Direcția Silvică Suceava și Tulbure Cezar șef Birou pază din cadrul Direcției Silvice Suceava.
Având în vedere incidentele din seara de 9 decembrie a.c., luând în considerare necesitatea asigurării transparenței în funcționarea instituțiilor publice și responsabilizarea lor în raport cu cetățenii ca beneficiari direcți ai serviciilor publice, prefectul județului Alexandru Moldovan l-a invitat la ședință pe Cristian-Mihai Dide, reprezentantul Asociației Evoluție în Instituție, precum și activiștii de mediu, Daniel Bodnar și Ghinghilonschi Dănuț.
Tema discuțiilor a fost problematica vizând regimul silvic, precum și activitățile derulate de instituțiile cu atribuții în domeniu pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Ulterior, a avut loc o întrevedere cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la care a participat activistul de mediu Daniel Bodnar, comisar-șef Buga Adrian, șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și prefectul județului Suceava.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, și-a exprimat indignarea și regretul pentru incidentul violent în care a fost implicat activistul de mediu Daniel Bodnar, condamnând ferm asemenea manifestări violente în spațiul public sau privat.
Totodată, solicită instituțiilor publice competente să ia măsuri imediate și ferme, considerând domeniu prioritar de acțiune prevenirea și combaterea faptelor antisociale din domeniul ordinii publice.
În acest sens, apreciază absolut necesară comunicarea directă dintre activiștii de mediu și conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în orice moment, astfel încât să nu se mai repete incidente de acest gen.
Având în vedere unele aspecte sesizate de către activiștii de mediu, președintele Consiliului Județean Suceava și-a exprimat sprijinul în susținerea unor proiecte ce vizează împădurirea terenurilor degradate la nivelul județului, combaterea eroziunii solului, corectarea torenților, pepiniere silvice, acțiuni de terasare a versanților, de natură a ajuta ecosistemul, precum și în ceea ce privește o serie de modificări a actelor normative specifice domeniului, de natură a contribui la protejarea pădurii și exploatarea rațională a acesteia.
Au fost prezentate activitatea structurilor MAI și silvice până în prezent și identificarea unor soluții pe baza dialogului social cu privire la probleme întâmpinate de activiștii de mediu.
Totodată, întâlnirea de lucru a avut ca scop și stabilirea unui cadru de colaborare ulterioară și eficientizarea activităților derulate în sistem integrat, instituții publice – societate civilă.
În acest sens, pentru crearea unui cadru procedural eficient de colaborare între instituțiile publice cu atribuții în activitatea de prevenire și de combatere a delictelor silvice, dar și pentru realizarea unui control civic în privința funcționării pe principii transparente a activității instituțiilor publice, prefectul județului Suceava a propus realizarea unui protocol între Instituția Prefectului – Județul Suceava și asociațiile de mediu, ONG-uri de profil.
Nu în ultimul rând, motivat de importanța socială și economică a chestiunilor ridicate de către participanți, prefectul a dispus ca lunar, în ședințe extraordinare ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, să fie prezentate analize ale instituțiilor publice cu atribuții, urmând a fi invitați și reprezentanți ai asociaților de mediu, care vor avea posibilitatea expunerii unor probleme cu care se confruntă, dar și a monitorizării reale a demersurilor realizate.
Reprezentanții structurilor MAI și silvice au subliniat faptul că problematica silvică este o prioritate a instituțiilor care au ca domeniu de activitate protejarea mediului dar și respectarea legalității exploatării, prelucrării și transportului de material lemons.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava Suceava, prin structurile specializate, desfășoară în permanență acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice, fiind monitorizate în permanență și problematicile infracționale asociate fenomenului.
De la începutul acestui an la nivelul I.P.J. Suceava, conform situaţiilor statistice lunare, s-au înregistrat următorii indicatori pe linia combaterii delictelor silvice:
– în ceea ce priveşte infracţionalitatea silvică, datele statistice evidenţiază faptul că, în primele nouă luni , pe raza judeţului Suceava au fost înregistrate un număr de 198 infracţiuni.
– s-au efectuat un număr total de 1015 acţiuni, în baza a 471 planuri de acțiune întocmite în domeniul silvic.
– au fost efectuate 1960 de controale, din care 69 în fondul forestier, 116 pe linia provenienței, prelucrării și depozitării materialului lemnos, 1574 pe linia transportului de material lemnos și 201 alte controale în domeniu.
– au fost verificate 225 obiective, dintre care 46 de exploatări forestiere, 45 de instalații de beitat, 20 de depozite, 41 de târguri de profil, 12 ocoale silvice.
– au fost verificate în trafic 3975 de vehicule care transportau material lemons.
– s-au înregistrat un număr total de 198 de dosare penale privind infracțiuni la regimul silvic fiind soluționate 131, dintre care 22 înregistrate inițial cu autori necunoascuți. De asemenea, au fost înregistrate alte 57 de petiții privind problematica silvică, 55 dintre acestea fiind soluționate.
– pe linia constatării contravenţiilor la regimul silvic, în perioada analizată, s-au aplicat un număr de 653 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 2.195.000 lei.
Privitor la materialul lemnos, în nouă luni din anul 2020, la nivelul I.P.J. Suceava s-a confiscat cantitatea totală de 7150 m.c. masă lemnoasă, în valoare de 2.946,67 mii lei, față de doar 3700 m.c în valoare de 1271,78 mii lei în aceeași perioadă a anului 2019.
Se remarcă astfel un volum aproape dublu de masă lemnoasă confiscată de polițiști în acest an.
Din analiza indicatorilor obţinuţi în perioada ianuarie – noiembrie 2020 la nivelul I.P.J.Suceava, se constată că, per ansamblu, infracţionalitatea silvică sesizată se menține în aceeași parametri cu constatările din anii precedenți, crescând în schimb în mod evident și substanțial volumul materialului lemnos confiscat, comparativ cu perioade similar din anii trecuți ca urmare a intensificării acțiunilor de verificare și control a anului trecut.
Trebuie menționat că de la începutul anului au fost înregistrate prin SNUAU 112 un număr de 134 de apeluri telefonice prin care se sesizau posibile încălcări ale legii în domeniul silvic. Dintre acestea 19 s-au confirmat, majoritatea (11 cazuri) fiind situații privind lipsa documentelor de însoțire a transporturilor de material lemnos. În celelalte cazuri este vorba despre noconformități în ceea ce privește completarea avizelor de însoțire. Precizăm că situația evidențiază doar sesizările confirmate strict din punct de vedere al competenței structurilor de poliție, fără a face referire la alte deficiențe constatate de celelalte instituții cu atribuții de control în acestr domeniu.
Totodată, echipajele de jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava au acționat pe raza următoarelor Ocoale Silvice: Broșteni, Crucea, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Moldovița, Vama, Pojorâta, Breaza, Solca, Marginea Falcău, Brodina, Râșca, Mălini, Adâncata, Putnași Pătrăuți.
De asemenea, jandarmii au patrulat și au acționat și pe drumuri forestiere după cum urmează: Timotă, Timotei Secrieș, Rosoasa, Argel, Loben, Lungueț, Rasca, Ascuncel, Tinosu, Scorușnei, Ascunsul, Hrabușna, Râșca Mare, Râșcuța, Ciumârna, Sadău Lungu, Sadău 1, Sadău 2, Ulma, Poposelu, Gigolea-Nisipitu, Buraciuc, Tonchi, Hânțești, Mitocași, Bălăceana, Glodu, Ștefu, Strigoiu, Putna, Soarecu, Bercheza, Poiana Mărului.
În cadrul acțiunilor desfășurate, jandarmii suceveni au aplicat 119 sancțiuni contravenționale în valoare de 72.000 lei și au confiscat 195,25 m.c.
La nivelul Direcției Silvice Suceava, în anul 2020 au fost efectuate un număr de 3714 acțiuni privind controlul circulației materialelor lemnoase și tăieri ilegale de arbori, precum și controlul instalațiilor de debitat, fiind încheiate un număr de 420 contravenții silvice, cu o valoare a amenzilor de 873000 lei.
Cu această ocazie a fost confiscată cantitatea de 2695 mc material lemnos, fiind constatate un număr de 52 infracțiuni silvice privind tăierile ilegale de arbori.
În baza Regulamentului privind paza fondului forestier la Direcția Silvică Suceava au fost efectuate un număr de 1200 controale de fond și parțiale, scopul acestor inspecții fiind verificarea permanentă a suprafețelor de pădure arondate tuturor celor 404 cantoane silvice.
Până la ultima raportare, la nivelul Direcției Silvice Suceava a fost constatat un volum total tăiat ilegal de 1818 mc. Cei mai reprezentativi indicatori pentru a analiza evoluția reală a tăierilor ilegale de arbori, sunt volumul tăiat ilegal raportat la ha și la 100 ha. Astfel, la Direcția Silvică Suceava volumul tăiat ilegal raportat la ha este de 0,005 mc/ha iar raportat la 100 de ha acest volum reprezintă 0,53 mc/100 ha.
Conform raportului anual de activitate a Regiei Naționale Pădurilor – Romsilva, pentru anul 2019, la analiza indicatorului / tăieri ilegale de arbori, Direcția Silvică Suceava se situa pe locul 24 din 42 de subunități naționale.
Datorită măsurilor luate și eforturilor depuse de către silvicultorii din cadrul Direcției Silvice Suceava, precum și a societății civile, inclusiv a activiștilor de mediu, se constată o diminuare semnificativă an de an a tăierilor ilegale de arbori.
În conformitate cu atribuțiile prevăzute de H.G. nr. 743/2015 și O.M. nr. 456/2016, Garda Forestieră Suceava a desfășurat permanent activități de control pe raza județului Suceava.
În decursul anului, au fost organizate 204 inspecții de fond fiind identificat un volum de 1278 mc tăiat ilegal în valoare de 697.848 lei.
Au fost efectuate și 166 controale de exploatare aplicându-se 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 436.000 lei. A fost verificată și circulația și valorificarea materialului lemons fiind organizate 218 acțiuni și aplicate 94 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost controlate 384 de instalații de debitat fiind confiscați peste 6400 mc material lemnos în valoare de 1168000 lei.
Față de cele enunțate de către reprezentanții instituțiilor publice, domnul Cristian-Mihai Dide, reprezentantul Asociației Evoluție în Instituție, a prezentat activitatea asociației în ceea ce privește inițiativele domnului Daniel Bodnar, solicitând identificarea unor soluții de natură a proteja integritatea fizică a activiștilor de mediu, precum și o formulă de colaborare cu instituțiile publice pe subiecte de mediu.
Domnul Daniel Bodnar a prezentat o serie de probleme punctuale identificate în activitatea desfășurată, în anumite zone ale județului, solicitând sprijinul autorităților în problema tăierilor ilegale și a comerțului cu lemn recoltat ilegal.
Concluzia comună a fost că aceste chestiuni sunt amenințări pe termen mediu și lung al sectorului forestier și domeniilor conexe, a calității mediului prin distrugerea ecosistemelor, a nivelului de trai a locuitorilor județului, influențând în mod negativ, atât din punct de vedere economic, cât și social, comunitățile locale.
Pentru perioada următoare, prefectul județului a dispus intensificarea activităților de prevenire și combatere a delictelor silvice, problematica fiind prioritară având în vedere specificul județului, dar și cazuistica înregistrată.
Nu în ultimul rând, a reafirmat sprijinul total pentru activitățile derulate cu respectarea cadrului legal de către activiștii de mediu și dispunerea măsurilor ferme în toate cazurile de încălcare a legii.
În urma ședinței de lucru au fost puse bazele colaborării între toate entitățile interesate de problematica de mediu și instituțiile cu atribuții în domeniu și s-a stabilit o periodicitate a unor întâlniri de lucru transparente care să constituie cadrul cooperării în acest domeniu prioritar.
Daca lucrurile ar fi simple nu sar antapla…oameni sa se ancalzeasca au nevoie de 10-15/20 metri cubi de Lemn pe iarna…daca avem posibilitatea de a cumpara din depozite normal nar fi o problema.