Candidatul Partidului Național Liberal la funcția de senator, senatorul în funcție Daniel Cadariu, a votat în această dimineață la secția de votare la care este arondat, din Gura Humorului. Acesta a fost însoțit la urne de către soție și fiică.
După ce și-a exprimat votul, Cadariu a ținut să le ureze „La mulți ani” tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae, care este prăznuit astăzi, 6 decembrie.
Pe de altă parte, senatorul i-a îndemnat pe humoreni, pe suceveni și pe bucovineni să iasă la vot în număr cât mai mare.
„În ce mă privește, am votat cu multă încredere și cu speranță. Am votat cu încrederea faptului că, după acest vot, în Parlament se va forma o nouă majoritate care să susțină un astfel de Guvern ce să lucreze în interesul românilor, să poată realiza într-un mandat dezvoltarea foarte intensă a României și a județului Suceava. Pe de altă parte, am speranța ca acea rețetă de guvernare nefastă din perioada 2016 – 2019 să nu se mai repete în România. Am, de asemenea, speranța ca în urma actului de guvernare mare parte a tineretului să fie convinsă să nu mai plece din țară, iar o bună parte dintre românii plecați din țară să aibă motive să se poată întoarce acasă la un număr mare de locuri de muncă bine plătite”, a declarat senatorul Daniel Cadariu.
Lasa un raspuns