Despre cât de frumoasă este zona Bucovinei, știm cu toții. Iar dacă ajungi prin zonă, nu ar trebui să grăbești plecarea. Dacă ajungi prin Rădăuți, te poți caza la hotel Maria. Atât când este vorba despre cei care călătoresc în interes de afaceri sau cei care vor să viziteze împrejurimile, hotelul Maria este disponibil să primească noi oaspeți. Recepția fiind deschisă nonstop, cazarea se poate face la orice oră. Iată care sunt facilitățile acestui hotel.

 

Cauți hotel în Rădăuți? Hotelul Maria este aici

 

Știm cu toții că se întâmplă adesea ca turiștii români sau străini să se plâng că nu găsesc cazare sau aceasta este permisă doar în timpul zilei. Mai ales dacă aceștia sunt cu un grup de prieteni sau cu familia extinsă și au nevoie de mai multe camere, atunci situația devine problematică. Un hotel care este deschis nonstop poate să suplinească toate aceste cereri. Este vorba despre Hotel Maria, un hotel cochet. Este localizat chiar în centrul orașului Rădăuți, foarte aproape de parcul din zonă. Turiștii care caută cazare, se interesează și online despre Radauti hotel. Vor putea să admire și mănăstirea Bogdana, situată în imediata vecinătate.

 

Deși vorbim aici despre centrul orașului Rădăuți, locația pentru cazare este perfectă pentru orice persoană; vezi detalii pe hotelradauti.ro. Fie în trecere, fie pentru mai multe zile, la acest hotel toată lumea se va simți minunat. Zona este una liniștită, așadar se vor odihni și se vor relaxa în adevăratul sens al cuvântului. Se pot relaxa și într-o plimbare prin parcul central, dar sunt și atracții turistice în imediată apropiere.

 

Ce tipuri de cazare oferă hotelul Maria? Află aici!

 

Unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din zonă este gata oricând pentru a-și primi oaspeții. Aici se găsesc camere modern aranjate, în stiluri moderne, dar și confortabile. Cu cotații de până la patru stele, camerele acestui hotel dispun de toate dotările necesare pentru a satisface gusturile clienților săi.

 

Chiar și cei care sunt persoane active sau antreprenori pot găsi aici liniștea de care au nevoie pentru odihnă.

 

Pentru persoanele care călătoresc cu copii, soluția este alegerea unei camere duble de trei stele, cu un pătuț pentru copii gratuit. În schimb, pentru grupuri, se recomandă camerele duble de trei stele, cu trei paturi duble.

 

Cum se face rezervarea la acest hotel

 

Pentru a beneficia de camere potrivite pentru fiecare turist, aceștia pot rezerva din timp camera dorită. Fie pe pagina oficială, fie sunând la numărul de telefon afișat, rezervarea se face rapid. În plus, se pot citi și recenzii ale persoanelor care au fost cazate aici.

 

Serviciile excelente practicate de către staff-ul acestui hotel sunt mărturie a celebrei ospitalității bucovinene. În plus, în zona Rădăuți, dar și în împrejurimi se pot vizita mai multe puncte de atracție, inclusiv mănăstirile din zonă.

 

Pentru mai multe detalii privind acest hotel, dar și pentru rezervări puteți accesa pagina oficială hotelradauti.ro. Rezervări aici puteți face.

 

 

Contact:

 

0744 637 699/0785 334 433

 

receptiehotelmaria@gmail.com

 

Sursă foto: hotelradauti.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.