Luni, 08 septembrie, la ora 17.00, în Sala Elena Greculesi a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” va avea loc o dublă lansare de carte, autor fiind Șerban Chelariu.

Șerban Chelariu s-a născut la 30 septembrie 1943, în Bucureşti, şi este fiul lui Traian Chelariu, marele scriitor bucovinean interbelic, care şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în Suceava, fiind cadru didactic la proaspătul Institut de Învăţământ Superior. Licenţiat al Facultăţii de Construcţii Civile şi Industriale (1967), Şerban Chelariu emigrează în 1977 în Statele Unite ale Americii, unde obţine titlul de Professional Engineer şi lucrează în domeniul construcţiior industriale.

Șerban este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români – LiterArt XXI, Statele Unite, al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, membru asociat al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru al galeriei Piermont Flywheel Gallery, din Piermont, New York.

Volumele publicate de acesta sunt: În umbra numerelor prime, poezii şi desene, Editura Paideea, Bucureşti, 1998; Quadratura lunii, poezii şi desene, Editura Paideea, Bucureşti, 2000; Praf peste pulberea inimii, poezii şi desene, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2002; Noduri şi cârlige, poezii şi desene, Editura Brumar, Timişoara, 2005; Un părinte pentru eternitate, articole şi eseuri, Editura Timpul Iaşi, 2008; Povestea cu doi bani, repovestită de Ana Chelariu, cu ilustraţii de Şerban Chelariu (Two Penny Pouch: Romanian Folktale Translated and Retold by Ana Chelariu, and ilustrated by Şerban Chelariu), Amazon, 2013, Gălbenuşul Soare, poezii şi desene, cu o prefaţă de Ştefan Stoenescu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013.

A colaborat cu articole, eseuri, poezii la revistele Origini, Statele Unite, Galateea, Germania, Convorbiri Literare, Iaşi, Poesis, Satu Mare, România. De asemenea, a tradus la revista Poesis, Satu Mare, seria Poeţi Americani ai Secolului XX, unde apar pe rând traduceri din Sylvia Plath, Ezra Pound, Anne Carson şi Stanley Kunitz.

Despre poezia lui Şerban Chelariu au scris, în ordine cronologică, printre alţii: Emil Manu („Şerban Chelariu”, în Luceafărul, nr. 44, 1996), Sorin V. Nicolaescu („Poetul dintre numere” în Balada, nr. 10, 1999, Koln, Germania, şi „Quadratura lunii” în Dorul, anul XI, 2001, Copenhaga, Danemarca), Mircea A. Diaconu („Şerban Chelariu: Danemarca din creier”, în Poesis, nr. 3-4, Martie-Aprilie, Satu Mare, 2001), Onorel Colăcel („Praf peste pulberea inimii”, în Contemporanul, Februarie, 2003, Bucureşti), Petra Vlah, („Din lumea poeziei”, în Origini/Romanian Roots, nr. 1-2, Ianuarie-Februarie, 2003, Norcross, Georgia, SUA), Ion Cristofor („Şerban Chelariu şi revolta împotriva timpului”, Poesis, 2005, Satu Mare), Marcel Sulițeanu („Ochiul” lui Șerban Chelariu, în Lumină Lină, nr.10, 2005, New York) şi Ştefan Stoenescu („Cu noduri şi cu cârlige: Cea de a patra ipostază a devenirii întru poesie a lui Şerban Chelariu”, Lumină Lină, nr. 3, 2009, New York, şi ȋn anul 2014 „Poetul metafizician – Şerban Chelariu – testând fiabilitatea paradigmei galactice”, prefaţă la volumul Gălbenuşul Soare, Editura Limes, Cluj).

Șerban Chelariu participă de tânăr (1960-1969) la nenumărate expoziţii de grup, pictură şi desen (Bucureşti, România), culminând cu o primă expoziţie personală la Ateneul Tineretului (Bucureşti, 1970). Activitatea plastică este continuată în SUA cu expoziţii de grup, pictură şi desen: Boulder, Colorado (1978); Washington D.C. (1990); Bergen Museum, Paramus, New Jersey (1995); Katonah Museum, Yonkers, New York, (2005); East-West Gallery, Manhattan, New York (2006); Piermont Flywheel Gallery, Piermont, New York (2009), precum şi expoziţii personale, pictură şi desen la Galeria Universităţii din Boulder, Colorado (1979); Alex Gallery, Washington D.C. (1987); East-West Gallery, Manhattan, New York (2005); Duke University, Durham, North Carolina (2008); Piermont Flywheel Gallery, Piermont, New York, (unde este membru permanent din anul 2009, şi anual este prezent cu o expoziţie personală şi nenumărate expoziţii de grup).

Evenimentul lansării duble de carte de la Suceava va fi prezentat de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și de Mircea Petean, directorul Editurii Limes.

CHELARIU1 inv chelariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.