Lumea artiștilor este în doliu și pare să nu își mai revină după ce Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață. Nimeni din apropiații lui nu se așteptau la o așa tragedie, toată lumea știind că regretatul cântăreț se simte destul de bine. Constantin Enceanu este unul dintre cei care încearcă să îi păstreze imaginea nepătată și a luat o decizie importantă, pe care își dorește să o pună în practică cât de curând.
Constantin Enceanu a fost alături de prietenul său și pe ultimul drum. Încă de când a sosit mașina cu trupul neînsuflețit a lui Petrică Mîțu Stoian la Craiova, cântărețul de muzică populară a fost acolo. Este greu să accepte pierderea și vrea să păstreze vie memoria prietenului său, așa că a luat decizie extrem de importantă. Va compune un cântec în memoria lui Mîțu, însă mărturisește că îi va fi extrem de greu să îl cânte.
”Mă gândesc să îi fac un cântec, să i-l dedic, chiar dacă îmi va fi foarte greu să îl cânt pentru că îmi aduc aminte, de fiecare dată, de momentele când era pe scenă, cât de bine ne cunoșteam, cât de bine ne înțelegeam. Ne înțelegeam din priviri, din respirație… Când făceam improvizații, le făceam de credea lumea că am exersat înainte…”, a spus Constantin Enceanu.
Lasa un raspuns