Față de anul trecut, averea președintelui Klaus Iohannis este mai mică, din declaraţia sa fiind eliminată casa din Sibiu pe care a pierdut-o definitiv în instanţă.

În schimb şeful statului a câştigat aproape 83.000 lei pentru cele două volume autobiografice „Pas cu Pas” şi „Primul Pas”.

Potrivit declaraţiei de avere, publicată astăzi site-ul Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis deţine cinci case în Sibiu, în loc de şase, după ce, la sfârşitul anului trecut, a pierdut definitiv în instanţă unul dintre imobilele pe care familia le avea în proprietate la preluarea mandatului. Astfel, şeful statului are două apartamente, dobândite în 1997 şi 2001, prin cumpărare, la care se adaugă alte trei case, dintre care două cumpărate în acelaşi an, 2007, şi una dobândită în 1992 prin donaţie/cumpărare.

Klaus Iohannis are în conturi 295.000 lei. În declaraţie de avere depusă în iunie, anul trecut, acesta avea în conturi bancare 135.00 euro, 9.000 USD şi 161.000 lei.

Din postura de şef al statului, Klaus Iohannis a încasat 133.879 lei. Soţia sa, Carmen, a încasat un salariu anual de 22.554 lei, cu 7.839 de lei mai puţin faţă de anul precedent. De asemenea, Iohannis a declarat că a câştigat 82.844 lei de la Editura Curtea Veche Publishing, pentru drepturile de autor pentru cele două volume autobiografice „Pas cu Pas”, lansat în noiembrie 2014, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, şi „Primul Pas”, lansat după câştigarea acestora.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.