Uniunea Generală a Sindicatelor din Învățământ și Cercetare Științifică din Egipt reprezintă interesele a peste 3 milioane de salariați din educație și cercetare. Acordul de Parteneriat, la semnarea căruia a asistat și dl. Giani LEONTE, Președinte al Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, în calitatea sa de vicepreședinte al FSLI, pune bazele unei cooperări structurate, inițiate cu mai bine de 10 ani în urmă.
Acest acord cadru are ca scop stabilirea și construirea unui cadru pentru colaborarea între cele două organizații, prin intermediul căruia să se dezvolte, promoveze și realizeze activități și proiecte de interes comun în domeniile dialogului social, educației și formării profesionale continue.
Îndeplinirea obiectivelor acestui acord, se va realiza prin punerea în practică a unor activități în următoarele domenii:
• Vizite de studiu, schimburi de profesori, educare și formare profesională continuă;
• Studii/cercetări în cooperare în domeniile educației, dialogului social, formării profesionale continue, managementului resurselor umane, educației și formării profesorilor și dezvoltării sociale prin accesarea de subvenții oferite de diferiți finanțatori;
• Schimbul de informații și consiliere în domeniul planificării, organizării și execuției activităților de interes comun.
Această vizită este o oportunitate pentru stabilirea unui calendar al acțiunilor comune care sunt planificate să se deruleze în perioada 2015 – 2017, pentru cunoașterea posibilităților de derulare a unor schimburi de profesori atât la nivelul FSLI, cât și al Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava.
Lasa un raspuns