Deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu să precizeze câți migranți a preluat România în baza acordului suplimentar cu Austria pentru „așa zisul Schengen aerian”.
Parlamentarul sucevean a precizat că la data de 12 iulie 2022 Consiliul European a dat temele către România privind executare to do list în cazul migranților Ucraineni prin recomandarea 2022/C 334/23.
„În decembrie 2023 ați negociat cu marele licurici cancelarul austriac Karl Nehammer preluarea unui număr suplimentar de migranți față de repartițiile UE. Putem spune că dumneavoastră personal domnule Prim-ministru ați contribuiți la rezolvarea disfuncționalităților din spațiul Schengen prin faptul că ați acceptat preluarea de afgani și sirieni suplimentar față de cotele stabilite de UE. Ați vândut România pentru că ați acceptat suplimentar preluarea imediată a tuturor solicitanților de azil conform Regulamentul ui Dublin fără nici o limitare în cee ace privește numărul de persoane care urmează să fie preluate în decursul unei luni, precum și prin garantarea rapidă (max. 3 zile lucrătoare) la răspunsurile la cererile de preluare pentru solicitanții de azil afgani și sirieni.
Impactul invaziei asupra economiilor statelor membre a fost resimțit, între altele, prin creșterea prețurilor la energie, alimente și materii prime, precum și prin perspective de creștere mai slabe. Prețurile mai mari la energie afectează puternic în special gospodăriile cele mai vulnerabile, care trăiesc în sărăcie energetică sau sunt expuse riscului de sărăcie energetică, precum și firmele cele mai vulnerabile la creșterea prețurilor la energie. De asemenea, Uniunea se confruntă cu un aflux fără precedent de persoane care fug din Ucraina. În acest context, la 4 martie 2022, Directiva 2001/55/CE a Consiliului ( 4 ) a fost activată pentru prima dată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului ( 5 ), acordând persoanelor strămutate din Ucraina dreptul de ședere legală în Uniune, precum și accesul la educație și formare, la piața muncii, la asistență medicală, la locuințe și la asistență socială. Un sprijin excepțional este pus la dispoziția României în cadrul inițiativei „Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa” (CARE) în scopul de a răspunde urgent nevoilor în materie de primire și integrare ale persoanelor care fug din Ucraina.
Față de această situație vă solicit răspunsul la următoarea interpelare:
Câți migranți a preluat România în baza acordului suplimentar cu Austria pentru așa zisul Schengen aerian? Câti migranți a preluat România în ultimul an atât din Ucraina cât și în general și care sunt costurile anuale ale României cu întreținerea migranților?”, se arată în textul interpelării transmise de deputatul Acatrinei premierului Ciolacu.
Lasa un raspuns