Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor susține că intrarea în procedura de deficit excesiv se datorează celor de la PSD, iar Comisia Europeană a înțeles acest lucru, tocmai de aceea ajută noul Guvern al PNL.
„Observ că liderii PSD eludează adevărul declarând că reprezentanții Comisiei Europene au declanșat procedura de deficit excesiv din cauza PNL. Nimic mai fals. PNL a preluat guvernarea la sfârșitul anului trecut când deja PSD lăsase, în urma sa, România pe un deficit ce depășise 4%. Imediat la preluarea guvernării, PNL a luat măsuri de reducere a cheltuielilor, astfel încât să stopeze creșterea deficitului bugetar”, a precizat deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.
Aceasta a adăugat că Guvernul PNL a purtat discuții, în ultimele trei luni, cu oficialii europeni și a prezentat Comisiei Europene un plan de reducere a deficitului, un plan credibil, plan ce a fost acceptat, din fericire, în totalitate. Această decizie arată că experții UE au încredere că actuala guvernare este una onestă și decisă să scoată România din zona vulnerabilităților economice create de PSD.
„Românii mai trebuie să știe un lucru. Statul român nu va avea de suferit în urma declanşării procedurii de deficit excesiv, atât timp cât Guvernul va lua toate măsurile să coboare deficitul sub 3% într-o perioadă de timp rezonabilă. Planul Guvernului PNL de reducere, treptată, a deficitului nu va afecta veniturile românilor aflate în plată. În disperare, PSD aruncă pe piață informații mincinoase despre PNL, afirmând că nu există un plan de reducere a deficitului acceptat de CE, cu speranța că va recupera din voturile românilor”, a conchis deputatul sucevean.
Lasa un raspuns