Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltán CSEKE, prin intermediul căreia i-a solicitat soluții pentru compensarea creșterii prețului produselor energetice la nivelul administrațiilor publice locale.
Deputatul Balan a precizat că majorarea semnificativă a tarifelor la energia electrică, urmată și de cea pentru gazele naturale, generează efecte nedorite nu numai pentru consumatorii finali casnici/gospodării, ci și pentru întreprinzătorii români, dar și pentru autoritățile administrațiilor publice locale.
„Așa cum foarte bine cunoașteți, din bugetele administrațiilor publice locale sunt alocate anual/lunar cheltuieli consistente pentru energie în scopul asigurării iluminatului public stradal, pentru iluminatul și încălzirea unităților școlare, creșelor, unităților sanitare, centrelor de asistență socială, centrelor culturale etc. Majorările tarifelor din ultimele 3 luni, care au ajuns în cazul unor operatori și la peste 100%, vor determina reale dificultăți pentru autoritățile administrației publice locale ca să acopere contavaloarea tuturor acestor facturi, în termenele scadente.
Având în vedere faptul că toate autoritățile statului român converg către concluzia potrivit căreia nivelul tarifelor din energie va continua să crească și luând în considerare faptul că pentru consumatorii casnici Guvernul României a promovat proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil și urmează să adopte măsuri compensatorii pentru familiile cu venituri reduse, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:
-
Aveți în vedere să propuneți în ultima parte a anului 2021, pentru administrațiile publice locale care își acoperă cu mare dificultate cheltuielile curente, sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor locale, în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare prilejuite de majorarea tarifelor la energie?
-
În condițiile în care fondurile europene nerambursabile disponibile prin PNRR și prin cadrul financiar multianual 2021-2027 prioritizează programele destinate creșterii eficienței energetice (iluminat public tip led, școli verzi, clădiri publice independente), vă rog să prezentați care vor fi axele de finanțare pe care le vor putea accesa administrațiile publice locale de mici dimensiuni din mediul rural și micile orașe?”, se arată în întrebarea transmisă de către deputatul sucevean ministrului Dezvoltării.
Lasa un raspuns