Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, prin intermediul căreia i-a solicitat o analiză a oportunității majorării cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar/universitar din România pentru elevii din Republica Moldova.

 Deputatul sucevean a adăugat că declinul demografic din România se resimte tot mai puternic, atât în numărul mic de copii care se înscriu în clasa pregătitoare, dar și în numărul tot mai mic de elevi care, după absolvirea bacalaureatului, se înscriu pentru a urma cursurile universitare. De la un an la altul, majoritatea universităților de stat sunt nevoite să închidă specializări care nu mai manifestă atracție pentru studenți sau să rămână cu un număr important de locuri neocupate. Acest fenomen se repercutează și asupra normelor didactice ale personalului de predare din învățământul superior.

„Merită să apreciem efortul Ministerului educației din România care și în anul universitar 2021/2022 continuă să mențină o politică demarată în urmă cu mai mulți ani, prin care se asigură accesul la sistemul român de învățământ pentru copii și elevi români provenind din afara frontierelor țării, în special din Republica Moldova. De asemenea, apreciez existența unor secții ale universităților românești la Chișinău, Cahul și Bălți.

          Având în vedere faptul că problema demografică din România poate fi transformată într-o oportunitate pentru tinerii de peste Prut, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări: 

  • Vă rog să îmi puneți la dispoziție o situație cu numărul de elevi/studenți provenind din Republica Moldova care, în ultimii 5 ani, au studiat în sistemul de învățământ din România. De asemenea, vă rog să precizați câți studenți au fost școlarizați în ultimii 5 ani în extensiile universităților românești de la Chișinău, Cahul și Bălți.

  • Pentru anul școlar/universitar viitor aveți în vedere să majorați cifra de școlarizare din România pentru elevi/studenți provenind din Republica Moldova?

  • Este posibil ca în următorul an universitar 2022/2023 prezența universităților românești să fie și mai puternică, prin înființarea de noi facultăți/specializări?”, se arată în întrebarea transmisă de deputatul sucevean ministrului Educației.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.