Deputatul liberal Ioan Balan susține că lupta PSD cu PNL înseamnă de fapt o luptă a PSD cu românii, iar supărarea liderilor PSD vine din faptul că guvernul liberal a dispus măsuri rapide și ferme, care nu au dus România în situația Italiei sau Spaniei, unde s-au înregistrat zeci de mii de decedați.

„PSD și aliații săi au decis să rescrie Constituția și să modifice decretul președintelui privind instituirea stării de urgentă, pe principiul “Fă-te că lucrezi”! Decretul poate fi adoptat sau respins! O spune clar Constituția României, însă cartea sfânta a democrației este o simpla maculatură pentru PSD și baronii lui toxici.
În fapt, la articolul 2, PSD și aliații săi roșii, propun practic eliminarea ordonanțelor militare, care în starea de urgență au rolul de a combate imediat situații punctuale. De exemplu, dacă trebuie intervenit imediat cu o ordonanța militară pentru declararea carantinei pentru o localitate, acest lucru nu mai este posibil prin ordonanța militară, ceea ce poate genera catastrofe greu de cuantificat”, a transmis liberalul sucevean.

Potrivit deputatului Ioan Balan, din punct de vedere politic, dialogul invocat în accepțiunea PSD, nu înseamnă altceva decât folosirea tuturor pârghiilor pentru a bloca guvernul în lupta cu epidemia COVID-19.

„Lupta PSD cu PNL, înseamnă de fapt o luptă a PSD cu românii, iar supărarea liderilor PSD vine din faptul că guvernul liberal a dispus măsuri rapide și ferme, care nu au transformat România într-o Italia sau Spania, unde s-au înregistrat zeci de mii de decedați. Reamintim faptul că primul decret privind instituirea stării de urgență nu a fost modificat, fiind adoptat, așa cum a fost transmis de președinte și așa cum prevede Constituția României.
Îi asiguram pe toți romanii că preocuparea noastră rămâne lupta minut cu minut, oră cu oră, zi cu zi împotriva acestei pandemii devastatoare și a efectelor ei.
Sperăm ca atunci când vom reuși să depășim prin solidaritate această grea încercare, toți românii să înțeleagă că jocurile politice, cinice și murdare ale PSD nu pot fi tolerate și trebuie sancționate cu un vot masiv împotriva iresponsabililor care au lăsat stocuri ZERO de materiale sanitare și care au construit spitale regionale doar pe planșele lui Dragnea și Dăncilă”, a mai transmis deputatul Ioan Balan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.