Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a susținut în Parlament o declarație politică prin intermediul căreia a subliniat că urmează o vară de campanie politică pentru alegeri în cadrul partidelor din Coaliția nefastă care conduce azi România. Social democratul a a subliniat că așteptările românilor, nevoile lor, promisiunile făcute de guvernanți când au preluat puterea, starea economiei, revendicările legitime ale mediului de afaceri, atragerea fondurilor europene disponibile pentru acum, investițiile si toate celelalte imperative ale bunului mers al țării vor fi puse în paranteze, iar energia liderilor politici se va concentra doar pe bătălia de putere din fiecare partid.

„Într-un fel, în reproșurile pe care și le adresează unii altora, avem prilejul să observăm mizeria ascunsă sub preșul frumos amenajat la fațadă. Sperăm, noi cei care ne-am confruntat dintotdeauna cu rigoarea judecății cetățenilor, ca, în ultimul ceas, pe durata acestor războaie interne de partid, galeriile de susținători care le-au acordat sprijin necondiționat să vadă impostura politicienilor PNL-PLUSR. La jumătate de an de mandat liberal-progresist sunt dezamăgiți profund chiar și românii care au crezut cu adevărat în poza „omului nou în politică”. Sunt dezamăgiți oameni din toate categoriile sociale de care PSD s-a îngrijit  în mandatele sale de succes economic. Sunt dezamăgiți tinerii care și-au agățat speranțele de zmeul imaginii imaculate a noilor politicieni. Sunt dezamăgiți oamenii de afaceri, care s-au lăsat orbiți de nostalgia doctrinei și au crezut că in Coaliția de dreapta-stânga, vor domina viziunile liberale. Peste România amăgită si dezamăgită se pogoară în aceasta vară spiritul războinic al găștilor de partid și zgomotul încrâncenării în lupta pentru putere. Va fi un spectacol trist la care asistăm în timp ce cresc toate prețurile, se degradează puterea noastră de cumpărare și condițiile noastre de trăi. În ciuda cifrelor triumfaliste, ajustate din pix priceput la mistificări, economia agonizează, agricultura este în stare mai precară decât oricând și viața românilor e mai sumbră și mai lipsită de speranță decât a fost vreodată. Eșecul campaniei de vaccinare, mizeria jocului de-a alba-neagra cu PNRR și nepăsarea față problemele reale ale oamenilor sunt principalele cauze ale necazurilor viitoare în mandatul Coaliției ipocriților care guvernează acum România, indiferent cine câștiga in luptele lor interne pentru accesul la resurse”a declarat deputatul Eugen Bejinariu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.