„PNRAS este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu 543 milioane de euro. PNRAS este parte a proiectului «România Educată», fiind eligibile toate unităţile de învăţământ cu risc ridicat şi mediu de abandon şcolar.
Tipurile de activități eligibile in PNRAS sunt foarte diversificate, incluzând, printre altele: activități pedagogice și de sprijin – cursuri remediale; activități de tip școală după școală; orientare școlară; cursuri de educație parentală; sprijin pentru concursuri școlare si orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile; vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități culturale comunitare, sportive”, a declarat deputatul sucevean.
Potrivit lui Gheorghiu, cel mai mare punctaj a fost obținut de Școala Gimnazială Valea Moldovei, și anume 9,5 puncte, fiind încadrată în grad de marginalizare peste medie și severă. În listă, în ordinea punctajelor primite, urmează Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana, Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava, Școala Gimnazială Todirești – fiecare cu 9 puncte, Școala Gimnazială Bechișești, Școala Gimnazială Păltinoasa, Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic de Sus – câte 8,5 puncte, Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia, Școala Gimnazială „Luca Abure” Arbore – 8 puncte, Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți, Școala Gimnazială Râșca, Școala Gimnazială Gulia – 7 puncte, Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, Școala Gimnazială Burla – fiecare câte 6,5 puncte.
Lasa un raspuns