Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a declarat că lanțul atacurilor lansate de PSD Suceava la adresa Partidului Național Liberal continuă, cel mai recent tocmai prin liderul județean, Ioan Stan.
„Acest lucru este supărător în condițiile în care suntem într-o coaliție de guvernare care ar trebui să lucreze pentru bunăstarea românilor și sprijinirea cetățenilor vulnerabili în această perioadă dificilă pe care o traversăm. Așteptăm ca partenerii de guvernare să arate aceeași atitudine constructivă pe care o au și membrii PNL și să renunțe la disputele publice irelevante, în căutarea punctelor electorale.
Nu știu măsura în care domnul Stan înțelege ideile lansate în spațiul public de dumnealui, dar din ce în ce mai des pare să fie doar cel care redistribuie comunicatele de la centru, fără a verifica cât de exacte sunt informațiile transmise.PNL consideră că este necesară creșterea pensiilor într-o măsură în care să le redăm românilor puterea de cumpărare care a fost afectată de inflație. PNL a susținut mereu această măsură, anunțată atât de premierul Nicolae Ciucă, cât și de președintele României, Klaus Iohannis. În timpul vizitei la Bruxelles au existat discuții concrete pe această temă și s-au creat premisele pentru punerea în practică a acestui obiectiv. O guvernare responsabilă înseamnă cântărirea tuturor factorilor și negocierea atentă pentru a ajunge la soluțiile sustenabile, optime pentru români.Domnul Stan nu înțelege de ce termocentralele pe cărbune din România ar trebui închise, în vreme ce în Germania se redeschid. Dacă s-ar fi interesat mai mult, dumnealui ar fi aflat că în Germania termocentralele despre care vorbea au fost trecute în rezervă tehnică, astfel încât să poată fi puse în funcțiune atunci când ar fi nevoie de ele. Același lucru a fost de fapt solicitat și de premierul Ciucă în cazul termocentralelor românești.
Dacă la nivel central vocea domnului Ioan Stan este prea slabă să se audă chiar și în cadrul propriului partid, cu atât mai puțin în interiorul coaliției, ar trebui ca președintele PSD Suceava să discute măcar cu membrii din propria organizație pentru a renunța la atacuri precum cele din ultimele săptămâni, cu acuzații care au fost rând pe rând demontate. O astfel de schimbare de atitudine ar avea cu siguranță un impact pozitiv mai mare asupra eforturilor duse de Guvern în interesul românilor decât impactul pe care l-a avut PSD Suceava până acum”, a spus deputatul Bogdan Gheorghiu.
Lasa un raspuns