Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a cerut ministrului Energiei, Toma Florin Petcu, mai multe precizări în legătură cu investițiile în rețelele de transport – distribuție a energiei în Regiunea Nord-Est.

Operatorii economici care furnizează servicii de transport şi distribuţie de energie electrică s-au angajat, odată cu finalizarea proceselor de privatizare, să realizeze investiţii importante în infrastructura de transport şi furnizare de energie electrică, motiv pentru care preţurile acceptate de statul român în procesul de privatizare au fost mult diminuate, în vederea realizării acestor investiţii. Privind la nivel naţional, unii operatori au realizat astfel de investiţii, lucru reflectat pe deplin în creşterea calităţii serviciilor: putere asigurată în reţele şi întreruperi accidentale aproape inexistente”, a declarat Ioan Balan.

Potrivit deputatului, aceste investiţi s-au realizat cu precădere în regiunile de dezvoltare unde creşterea economică mai rapidă a dezvoltat parcuri industriale şi zone rezidenţiale (de exemplu Regiunea Bucureşti-Ilfov) care necesită un consum mai ridicat şi randamente superioare operatorilor din sectorul energetic.

Din păcate, în zonele mai puţin dezvoltate, ritmul de realizare a investiţiilor a fost mult mai lent spre deloc (de exemplu Regiunea Nord-Est). Consecinţele acestei lipse totale de interes investiţional sunt resimţite de consumatorii finali, fie prin neasigurarea puterii în reţele, fie prin întreruperi ale furnizării săptămânale şi chiar zilnice, la cea mai mică schimbare meteorologică”, a transmis Balan.

Ioan Balan îi cere ministrului Energiei să spună care este valoarea însumată a investițiilor angajate pentru anul 2017 de către toți operatorii care furnizează energie la nivelul Regiunii Nord-Est (energie electrică și/sau gaz natural), dar și care sunt sancțiunile pe care le-ar putea aplica ministerul pentru nerespectarea angajamentelor investiționale.

 „Aveți în planurile dumneavoastră și în viitoarea Strategie energetică națională ca la nivelul Regiunii Nord-Est să se realizeze investiții publice sau să se susțină/stimuleze investiții private semnificative și în componenta producției de energie electrică?”, i-a transmis deputatul PNL Ioan Balan ministrului Energiei.

De asemenea, acesta dorește să știe care sunt măsurile pe care intenționează ministerul să le implementeze în vederea asigurării accesului la servicii superioare pentru consumatorii din Regiunea Nord-Est.