Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode, privind achiziția de material rulant pentru Compania CFR Călători din producția industrială românescă.

Ioan Balan a subliniat că este de apreciat efortul pe care l-a făcut Ministerul Transporturilor și conducerea Companiei CFR Călători în ultimul an, astfel încât numărul de vagoane și de locomotive destinate transportului de călători să iasă din cota de avarie, care punea sub semnul întrebării furnizarea acestui serviciu. În acest sens, Guvernul s-a mobilizat și a recurs la modernizare/recondiționarea accelerată a materialului rulant existent, numărul de vagoane funcționale crescând în ultimul an cu peste 200. 

Deputatul sucevean a adăugat că, din păcate, în perioada 2016-2019, atunci când economia României a traversat o perioadă favorabilă, guvernele anterioare nu au realizat niciun fel de investiții în materialul rulant al Companiei CFR Călători, ci doar s-au luat cele mai nefavorabile decizii cu privire la transportul de călători, cum ar fi: închideri de rute secundare cu efecte devastatoare asupra navetei angajaților, scoaterea din uz a unei părți din materialul rulant, risipirea unor resurse ale companiei din care s-ar fi putut realiza investiții.

„Având în vedere faptul că în toate statele dezvoltate transportul feroviar de călători este cel mai sigur, cel mai rapid și cel mai ieftin și că preocuparea viitoarei guvernări trebuie să se centreze către revigorarea acestui sector, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

  • În condițiile în care în anul 2018, guvernul PSD anunța triumfalist achiziția a 100 de trenuri noi pentru transporturi de călători, vă rog să precizați câte dintre acestea au fost achiziționate până la finalul anului 2019? 

  • Vă rog să precizați câte trenuri și vagoane de transport călători noi au fost achiziționate în perioada 2016-2019 și câte au fost modernizate în aceeași perioadă?

  • În condițiile în care o fabrică produce la Pașcani trenuri de călători competitive, aflate în prezent în teste pe diverse trasee din Bucovina, o altă fabrică produce la Craiova locomotive pentru guvernul suedez, iar la Arad se produc vagoane pentru export, vă rog să precizați dacă aveți în vedere să analizați ca viitoarele achiziții de material rulant pentru CFR Călători să ia în calcul ca primă opțiune materialul rulant produs în România, în condițiile în care acesta este competitiv, mai ieftin decât ofertele extracomunitare și cu o mentenanță ușor de realizat?”, a transmis deputatul Ioan Balan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.