Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan le-a mulțumit celor peste 9 milioane de români care s-au prezentat la urne duminică, 26 mai 2019, și au decis definitiv calea pro-europeană a României.
„Vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor români, din țară și din străinătate, care nu au cedat presiunilor și amenințărilor PSD și ALDE și s-au încăpățânat să-și apere țara cu toată forța. Duminică va rămâne în istoria noastră ca una dintre cele mai frumoase și importante zile ale democrației românești post-decembriste, în care milioane de cetățeni au decis că o țară modernă trebuie să aibă o justiție independentă și că partidul care le reprezintă cel mai bine interesele în Europa este Partidul Național Liberal. Duminică, 26 mai 2019, va reprezenta o pagină importantă în istoria liberalismului românesc! Ori de câte ori liberalismul a învins în România, țara noastră a înregistrat modernizare, prosperitate și unitate. Așadar, duminică, speranța a renăscut pentru țara noastră”, a declarat Ioan Balan.
Potrivit deputatului sucevean, Partidul Național Liberal va trimite în Parlamentul European cea mai competentă echipă de reprezentanți, care au demonstrat prin fapte că lucrează în interesul țării noastre.
„Expertiza reprezentaților PNL în Parlamentul European se va traduce, cu siguranță, în beneficii directe pentru țara noastră. Parlamentarii noștri știu de pe acum ce vor face pentru români. Subvenții mai mari pentru fermierii români reprezintă prima prioritate a parlamentarilor PNL. Bursele mai multe și mai consistente pentru studenții din toată Europa reprezintă un alt obiectiv imediat. Apoi, creșterea resurselor financiare pentru investiții publice în România, în obiective precum autostrăzile, căile ferate, spitale, școli și universități va fi un alt țel pentru care se vor lupta parlamentarii liberali! Așadar, la nivelul Parlamentului European, interesele României vor fi reprezentate în cel mai bun mod și acest lucru se datorează opțiunilor românilor, care au făcut din Partidul Național Liberal câștigătorul alegerilor europarlamentare”, a mai declarat liberalul sucevean.
Ioan Balan susține că, pentru o Românie modernă, prosperă și europeană Partidul Național Liberal a câștigat o bătălie importantă, însă mai are de câștigat și în plan intern.
„În primul rând, la sfârșitul acestui an, România întreagă trebuie să susțină, așa cum a făcut și va face și PNL, cel mai pro-european președinte din UE, și anume pe domnul Klaus Iohannis. Este primul președinte al României care a reușit să aducă Europa în România și a reprezentat în ultimii ani factorul de stabilitate și apărătorul instituțiilor statului român.
Apoi, anul viitor va trebui să ducem modelul de succes din administrația publică liberală, care a făcut minuni la Suceava, Cluj, Alba, Arad, Oradea și la nivelul celorlalte primării și consilii județene. Primarii și consilierii județeni PNL au demonstrat că România se poate dezvolta puternic dacă oamenii muncesc pentru comunitate și dacă aduc în țară, în interesul cetățenilor, fondurile europene gratuite.
Nu în cele din urmă, după votul covârșitor de duminică pentru forțele democratice, avem datoria să dăm țării un guvern liberal, democratic și eficient. Să nu uităm niciun moment faptul că România este în topul sărăciei și subdezvoltării europene pentru că țara a fost condusă mai bine de 22 de ani de PSD”, a transmis liberalul sucevean.
Deputatul sucevean a încheiat susținând că PNL trebuie să răspundă așteptărilor populației și să dea țării o guvernare care să aducă prosperitate reală pentru toți cetățenii, modernizare prin investiții și să readucă încrederea în instituțiile statului român, iar atâta vreme cât partidul are cetățenii de partea lui, toate aceste obiective vor deveni realitate.
: ____*___revista floare albasstra = blue : alegeri europarlamentare mai 2019 ____”s-a votat pentru o ECONOMIE SPATIALA ____astfel incat vedem paradoxul unei prezente pe intreg centrul a dreptei europene _________mihai grigore – poet .editor.scientist ___ROMANIA LIBERA _________12h35’mai 2019 _______cetatenii romani au produs prin vot revolutia asteptata de 30 de ani ! ___*____