Deputatul Pro România Cătălin Nechifor atrage atenția că cei doi subprefecți ai județului Suceava, Daniel Prorociuc și Laura Morar, nu sunt înalți funcționari publici.

În anul 2012 când Florin Sinescu devenea prefect îndeplinea toate criteriile: era apolitic, era funcționar public, era cu experiență în administrația publică județeană, avea cursul de specialitate. De curând chiar am realizat o expertiză tehnică pentru a vedea ce persoane pot îndeplini funcția de subprefect, iar acum vedem doi subprefecți care respectă cel puțin un criteriu: nu sunt înalți funcționari publici. Codul administrativ în vigoare cere imperativ astăzi această condiție, însă ne-am obișnuit la PNL ca ceea ce era obligatoriu să devină opțional, să fie la libera alegere a liberalilor”, a transmis deputatul sucevean.

Potrivit acestuia,  un subprefect în plus înseamnă un efort financiar inutil, în contextul în care salariul net încasat va fi de aproximativ 9.000 de lei.

Eu am înțeles de la PNL că principalul lor atu a lor este că vor reduce posturile, însă la Suceava au adus un om în plus care va lua un salariu net de aproximativ 9.000 de lei, adică gras, ca la buget, ceea ce înseamnă un efort financiar total inutil.

Toate acestea în condițiile în care prefectul județului, Alexandru Moldovan, este o persoană calificată, iar aici trebuie să recunosc că prefectul județului vine cu partea de profesionalism și neutralitate politică”, a declarat deputatul Cătălin Nechifor.

Trebuie precizat că, pentru a ocupa o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice; să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, organizate de Institutul Național de Administrație ori să fi exercitat un mandat complet de parlamentar; să aibă cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.