Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunțat, marți, că ordinul privind implementarea Programului Termoficare a fost semnat de miniștrii Lucărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Mediului și al Finanțelor Publice și a fost publicat în Monitorul Oficial.

Aceasta înseamnă că municipiul Vatra Dornei va putea face plățile pentru lucrările executate în acest an pentru modernizarea sistemului de termoficare și va ieși din dificultatea financiară în care se afla. Angelica Fădor a subliniat că încă din primăvara acestui an Guvernul PSD a refuzat, cu rea-credință, rezolvarea acestei probleme și că s-a ajuns ca în pragul iernii în municipiul Vatra Dornei să nu se poată furniza agent termic.

Parlamentarul liberal sucevean a explicat că după ce centrala termică a fost modernizată și s-a înlocuit magistrala de termoficare a municipiului firma a primit doar sumele de bani de la administrația locală și nu și cele cu care Guvernul se angajase să participe la finanțarea proiectului.

Deputatul sucevean a mai spus că s-a reușit, inițial, soluționarea parțială a problemei cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, fiind alocată o sumă de bani de la bugetul județean pentru ca centrala termică să fie pusă în funcțiune.

Tot atunci președintele Flutur i-a încredințat deputatului Angelica Fădor sarcina ca, în calitate de deputat, să urmărească ca noul guvern liberal instalat să soluționeze blocajul creat de Guvernul PSD.

„La doar o lună de la instalare, Guvernul Orban, prin miniștrii Administrației, Mediului și Finanțelor au semnat ordinul comun și am reparat încă o situație de blocaj lăsată de Guvernul PSD, iar municipiul Vatra Dornei va beneficia de fondurile necesare pentru a efectua plățile restante”, a spus Angelica Fădor.

Parlamentarul liberal sucevean a declarat că s-a constatat o situație incredibilă lăsată de Guvernul PSD care în august-septembrie a transferat fondurile din Programul Termoficare în bugetul PNDL, lăsând fără finanțare proiectele realizate de localități din țară, dar că Guvernul Orban a găsit surse de finanțare astfel încât municipiul Vatra Dornei să evite un blocaj financiar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.