Deputatul PSD Alexandru Rădulescu susține că Suceava a devenit victima incompetenței și relei-credințe a guvernării PNL.
„Cazul cetățenilor din Pătrăuți este culmea abuzurilor și a ipocriziei acestui guvern care încearcă aici să-și mascheze intențiile personale prin plasarea vinovăției și a acuzelor nefondate asupra altor persoane așa cum s-a întâmplat și în cazul Spitalului Județean.
Cum poate fi acuzat dl. Adrian Isepciuc, primarul acestei comune, care a făcut un demers legal, în sprijinul cetățenilor și a eliberat, la cerere, pentru completarea dosarului cerut de angajator, o adeverință care atestă faptul că aceste persoane nu sunt pe listele DSP, actualizate zilnic, ca fiind obligate să stea în carantină sau în autoizolare? Oare doar pentru faptul că este un primar PSD, foarte destoinic, aplecat în rezolvarea problemelor comunei sale ?
Cum pot fi acuzați oamenii din Pătrăuți care au dorit doar să câștige un ban cinstit pentru familiile lor în condițiile create chiar de acest guvern? Pot fi acești oameni acuzați că nu au interpretat corect prevederile unei ordonanțe militare care, în sine, cuprinde excepții ce favorizează interese străine românilor?”, a transmis deputatul Alexandru Rădulescu.
Potrivit parlamentarului sucevean, singurii care pot fi acuzați de zădărnicirea măsurilor de combatere a bolilor sunt membrii acestui guvern.
„Singurii responsabili de rușinea pe care au adus-o asupra României imaginile cu miile de români care, cu ignorarea tuturor riscurilor pandemiei, pleacă la muncă în zonele roșii ale Europei contaminate, sunt cei care au încheiat aceste contracte și le-au menținut valabilitatea în perioada de starea de urgență, fie că e vorba de primul ministru, de ministrul muncii sau de ministrul de externe”, a mai transmis deputatul sucevean.
Acesta consideră că singurii vinovați de modul în care au fost înghesuiți oamenii în autocare și pe aeroporturi, de modul în care au trecut aceștia prin filtrele de control, sunt, de asemenea, reprezentanții acestui guvern, fie că a vorba de ministrul de interne, de ministrul transporturilor, de ministrul sănătății care au încălcat toate prevederile ordonanțelor militare emise chiar de guvernul lor.
„Sunt convins că nici măcar Săptămâna Luminată ce va urma Sărbătorii Învierii nu le va aduce liberalilor lumina minții și a sufletului pentru a guverna în favoarea românilor”, a conchis deputatul PSD Alexandru Rădulescu.
Lasa un raspuns