Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a adresat o interpelare premierului României, Marcel Ciolacu, prin intermediul căreia i-a solicitat să „oprească încălcarea principiilor statului de drept și să iasă din paradigma României Eșuate”.

Parlamentarul sucevean a transmis că, potrivit art 160 al 1 lit. h din Codul Administrativ, un primar își pierde mandatul prin demisie din calitatea de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales. Prin această normă juridică legiuitorul român a legiferat stoparea  traseismului politic.

„Prin comasarea recent anunțată, PCR (Partidul Comasat Român format din PSD și PNL) și-a propus să legalizeze traseismul politic.

În proiectul de ordonanță de urgență este prevăzută o reglementare derogatorie  legată de posibilitatea aleșilor locali de a migra spre alt partid «Mai mult, norma derogatorie de la prevederile art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ va permite unui primar în funcție să candideze din partea unui partid politic, altul decât cel pe lista căruia a candidat, fără să îi înceteze mandatul de primar pe care îl exercită. Totodată, norma derogatorie de la prevederile art. 193 alin. (2) din același act normativ va permite și unui președinte de consiliu județean în funcție să candideze din partea unui partid politic, altul decât cel pe lista căruia a candidat, fără să îi înceteze mandatul pe care îl exercită. Totodată, se impune ca această normă derogatorie se fie aplicabilă până la data intrării în exercițiul mandatului de primar, respectiv de președinte al consiliului județean, ca urmare a organizării alegerilor din data de 9 iunie 2024», se arată în proiectul de OUG.

Comisia de la Venezia a statuat în normele sale că modificarea legislației electorale cu mai puțin de 1 an înainte de alegeri încalcă principiile statului de drept. Cum acest lucru se întâmplă în aceste zile, în mod evident ați încălcat normele Comisiei de la Venezia privind statul de drept.

Prin aceste noi modificări vă propuneți să faceți mai mult decât atât , să legalizați traseismul politic, să faceți ca opoziția să nu aibă reprezentanți în secțiile de votare și să impuneți comunităților locale primari care ar pierde alegerile dacă scrutinul ar fi organizat în 2 tururi.

Față de această situație solicit răspunsul la următoarea interpelare:

La ce dată România va respecta principiile statului de drept? Nu considerați că prin aceste măsuri favorizați, o dată în plus, luarea deciziei privind plecarea românilor în diaspora?”, se arată în textul interpelării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.