Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan s-a întâlnit cu responsabilii guvernamentali privind realizarea autostrăzii A 7 de la Pașcani la Siret, având ca prim obiectiv tronsonul Pașcani-Suceava.

Acesta a arătat că săptămâna viitoare se va semna acordul de mediu pentru A7, pe tronsonul Pașcani – Suceava și că a primit asigurări în acest sens în cursul zilei în urma discuției pe această temă pe care a avut-o cu președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu – Alexandru Păștinaru, cel care va semna acest acord săptămâna viitoare.

„Zilele trecute am avut o întâlnire cu dl. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, care mi-a transmis că, după semnarea acestui acord de mediu, va face tot posibilul ca până la finele acestui an să fie scoase la licitație lucrările pentru construcția tronsonului Pașcani – Suceava. Autostrada A7 prinde contur de la o săptămâna la alta și se apropie tot mai mult de Suceava”, a mai spus deputatul PSD.

Gheorghe Șoldan a arătat că pe celelalte loturi se lucrează deja și speră ca, cel puțin din a doua jumătate a anului viitor, să se poată circula deja pe primii kilometri din A7.

„Nu greșesc când spun că este pentru prima oară când se vede o viziune de ansamblu la Ministerul Transporturilor, când se fac asemenea investiții în infrastructura mare, în autostrăzi, și când avem un ritm accelerat al lucrărilor. Și asta pentru că PSD a găsit formula perfectă: Constructor român  – Fonduri Europene – Ministru PSD al Transporturilor!”, a declarat Gheorghe Șoldan.

El a menționat că în prezent sunt în lucru în țară 750 de kilometri de autostradă și drum expres, cifre care vorbesc de la sine desper reușita formulei mai sus amintite.

„Autostrada A7, inclusiv tronsoanele Pașcani – Suceava, Suceava – Siret, va fi dusă la bun sfârșit de Guvernul Ciolacu și de ministrul Sorin Grindeanu”, a subliniat Șoldan.

Proiectul autostrăzii Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de aproximativ 62 de kilometri, iar viteza proiectată va fi de 120 km/h.

Traseul va traversa teritoriul județului Iași pe o lungime de 12,3 de kilometri, județul Botoșani, pe o lungime de 6,5 de kilometri, și județul Suceava pe o lungime de 43,2 de kilometri. (Doilhasca – Liteni – Fântânele – Udești – Verești -Salcea – Dumbrăveni – Suceava)

6 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue: coalitia de guvernare _ decizie_ introducere in derulare_ programe din fonduri nerambursabile u.e
    ___inclusiv in cele 6 luni de iarna 2023-2024___

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : extractie roca _ brasov- iasi – targu neamt – suceava pe directia de tunelare portile de fier I,ii,iii,iv__ cluj__ targu mures__ timisoara____

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : rezulta „punti spatiale” cu basarabia___ pe __ atentie !*____toroidul suceava- cernauti- balti-chisinau-iasi-suceava( = prin definitie _ prima autostrada informational – spatiala din istoria civilizatiei umane)____

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : rezulta in sens de microhyperprocesor in geometrie post mutiplanara___ over type_ cerna voda i,ii,iii,iv pe directia bucuresti-suceva-cernauti -kiev__ line electrica de inalta tensiune___ autostrada si cale ferata_ pe secvente de { integrals blue music system}____

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.