Viceprimarul Lucian Harșovschi, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Suceava, a anunțat, că din echipa sa face parte și designerul ambiental Manuela Cosovanu. Manuela Cosovanu este suceveancă, mamă a trei copii, designer ambiental (a terminat Universitatea Națională de Arte din Iași) și antreprenor. Manuela are 39 de ani și de 16 încearcă, dar și reușește, să facă proiectele și casele românilor frumoase.
„Am început să lucrez într-un domeniu total nou pentru România în 2008, pornind de la zero, fără relații și fără sprijin financiar. Îmi amintesc și acum că stăteam într-o chirie modestă și ne-am cumpărat în rate un calculator și o filetantă pentru a începe”, a spus Manuela Cosovanu.
Astăzi, Manuela are o echipă minunată, colegi care fac treabă împreună cu ea, pe care i-a ridicat în domeniu și i-a învățat cum să exceleze și să-și facă cu pasiune munca.
De câțiva ani își imaginează orașul nostru, din care a refuzat să plece (deși ocaziile nu au fost puține), cum ar arăta dacă mai mulți profesioniști în design și arhitectură s-ar implica. –
„Merg pe străzi și redesenez fiecare zonă. Stau uneori ore și mă documentez pentru reamenajări și păstrez ideile în arhive. Poate într-o zi vor fi realitate. Îl susțin pe Lucian pentru că în colaborările avute până acum cu el a fost serios, implicat și a făcut ce a spus. Cred că echipa pe care și-a format-o are șanse mari să aducă schimbarea în oraș“, a adăugat Manuela.
Tocmai de aceea a luat decizia de a se implica și de a încerca să ofere sprijin de specialitate în toate proiectele pentru orașul nostru.
„Îi mulțumesc Manuelei pentru încrederea oferită și sunt sigur că împreună și cu ea, vom face ca Suceava să fie un oraș și mai frumos. Am încredere în viziunea și proiectele sale! Așa cum a spus și ea, îi place să facă case frumoase, iar Suceava este casa noastră, a tuturor!”, a spus Lucian Harșovschi.
Lasa un raspuns