Aș scrie ceva frumos, să iau un Pulitzer sau așa ceva, dar cum să fac asta când e vacanță? În vacanță nu e bine de scris. Ți se usucă mâna. Așa zice un proverb japonez, ori dacă nici japonezii nu știu ce spun, nimeni nu mai știe.
M-aș fi bucurat ca în vacanță să am numai TVR 1, să n-am net și vreo 20 de cărți de aventuri la îndemână. De asemenea, tare bine mi-ar prinde un robot specializat în realizarea sandwich-urilor și o roboțică specializată în realizarea masajelor la tălpi. Pentru ce vă gândiți voi, nu am nevoie de o roboțică…
M-aș mai bucura ca întreaga acțiune să aibă loc într-o cabană izolată, dar atât de izolată încât nici Dumnezeu să nu știe de ea, formată dintr-o cameră mare în care să am plită și sobă cu cuptor, o sală și o cămară sub care să fie un beci plin cu vin alb, demisec și multe borcane de zacuscă. Mi-ar prinde bine și o capră care să se mulgă singură, ca să am lapte. Și să se hrănească tot singură…
Astfel în acest decor de vis, aș dori să stau măcar 2 luni vara și o lună iarna, timp în care aș gândi toate capodoperele mele, pe care în restul lunilor din an le-aș pune pe hârtie, urmând să mă îmbogățesc, să mă umplu de fițe, să devin un snob (ca să nu zic tâmpit), să-mi las ceafa să crească mare, în trei straturi, ca să știe muritorul de rând că are de-a face cu-n zeu. Mi-aș cumpăra un BMW, ca să nu mai trebuiască să semnalizez, ca să-l pot parca unde vrea mușchiul meu (că mi-aș cumpăra și mușchi), să pot depăși pe linie continuă și să mă doară-n fund de poliție, pentru că exact acolo îi doare pe toți ăștia care au BMW și ceafa groasă. De altfel, este singura lor durere. Să pot pune muzică la maximum în fața blocului, să chiui și urlu acolo ca un nesimțit notoriu ce aș deveni.
Ce folos că nu am cabana asta de vis la dispoziție și toate cele propuse trebuie să aștepte până o construiesc. Până atunci, transpir ca porcu în garsonieră și trag din când în când o fugă până la părinți sau la bunica ca să mă răcoresc. Mă mai răcoresc când îmi vin facturile și când îmi ia Lungu apa caldă, că mi-e prea lene să încălzesc și mă spăl cu ea rece. Mă mai joc cu Miruna și visez la cete întregi de câini cu colaci de aur în coadă care se vor perinda la un moment dat prin fața mea sau cum îmi va cade din cer un teanc de bani sau țigări ucrainești (că-i tot aia), în timp ce mă plimb liniștit pe dealul Burdujenilor.
PS: acest text a fost scris sub influența a două pliculețe Tehraflu si pentru că îmi curg mucii ceva de speriat, nici că-l mai citesc vreodată ca să-i aduc modificări. Atuncea, asta e! – (cum ar fi zis Cezar)
Lasa un raspuns