Tot în natură nimeni și nimic nu încearcă să fie altceva decât ceea ce este. Ar fi absurd ca un câine să încerce să devină cămilă, la fel cum ar fi de fără rost ca un păr să încerce să se transforme în prun. Nu! Fiecare plantă, animal, gândac, pom, pasăre, etc. par a fi împăcate cu rostul lor în lume și își dau seamă că pur și simplu nu are rost să încerce să devină altceva decât ce sunt. E adevărat că își pot dori asta, dar își dau seama că nu are rost să încerce pentru că transformarea respectivă nu va avea loc. Ar fi împotriva naturii, împotriva firii. Ceea ce pot face într-adevăr, e să devină cât mai buni din postura în care sunt. Un ghepard poate deveni mai iute decât ceilalți gheparzi, un măr poate da mai multe mere ca ceilalți meri, etc. Cam asta putem face și noi, oamenii: să devenim tot mai buni. N-are rost să încercăm să devenim altceva decât ceea ce suntem. N-are rost să-mi doresc să mă transform în politician dacă eu nu am nicio treabă cu politica, nu are rost să-mi doresc să fiu patron la Bety Ice, dacă eu n-am nicio treabă cu managementul, n-are rost să vreau viața altcuiva, dacă nu sunt asemenea lui. Singurul lucru pe care trebuie cu adevărat să-l fac, e să mă cunosc cât mai bine pe mine însumi, să mă împac cu ceea ce sunt și, pornind de aici, să devin tot mai bun în ceea ce aptitudinile mele îmi permit să fiu. Dacă am aptitudini de scriitor, trebuie să scriu din ce în ce mai bine, dacă am aptitudini specifice atletismului, e de datoria mea să încerc să fiu un atlet cât mai bun, dacă sunt un bucătar talentat, trebuie să devin un bucătar și mai bun. Evoluția în bine e cea mai firească activitate cu ajutorul căreia putem trece prin viață cu rost, cu folos.
Tot ce trebuie să știm despre viață este codat în natură, în ceea ce ne înconjoară. Cred că am avea o viața mult mai plăcută dacă am scoate ochii din monitoare, de pe telefoane, din televizoare, dintre hârtii și am contempla natura. Bătrânii noștri încă mai știu să facă asta. De asta au acea liniște pe care uneori o invidiem: trăiesc încă după legile nescrise ale naturii. Ei înțeleg firescul, nu încearcă să-l transforme. Pentru că „Omul este cea mai nebună specie. Venerează un Dumnezeu invizibil și măcelărește o Natură vizibilă… fără să realizeze că acea natură pe care o măcelărește este tocmai acel Dumnezeu invizibil pe care îl venerează” – după cum zice Hubert Reeves.
Lasa un raspuns