Miercuri, 30 ianuarie, în jurul orei 09.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H din orașul Milișăuți, pe fondul neadaptării vitezei, un bărbat de 44 de ani din municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, fiind acroșat de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 60 de ani din municipiul Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Sursa Foto: Atenție poliția!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.