de Dragoș Huțuleac
În ultima vreme am citit o grămadă de prostii despre relații. Când mă gândesc că unii dintre cei care au scris articolele respective chiar au făcut școală ca să ne zică nimic nou despre complexitatea relațiilor, mă apucă dracii. Dar numai un pic. Tare de tot mă apucă dracii când văd câți oameni apreciază „munca” lor. Că zău, nu-i nimic de apreciat. Generalitățile prezentate de ei pot fi sintetizate de orice adolescent care s-a îndrăgostit de câteva ori și s-a ales cu inima frântă. Asta dacă nu are retard sever. Dacă are retard sever, atunci da, trebuie să citească despre ce a simtit, că e prost și nu știe. Altfel nu. În mod normal fiecare om care a iubit, care a trecut printr-o decepție, sau care a reușit să aibă o relație fericită, dacă are un minim de intelect, reușește să înțeagă prin ce a trecut, ce a fost bine și ce nu în relațiile respective. Asta ca aspect general. În particular, fiecare relație are complexitatea sa. Dar despre treburile astea complexe, nu prea vorbește nimeni. Și nici nu are cum. Pentru că fiecare om e diferit, fiecare reacționează diferit la diverși stimuli psihologici, fiecare are propriile experiențe la care se raportează atunci când relaționează cu omul iubit, fiecare om are propriile particularități psihologice. Iar articolele nu au cum să intre într-atât în intimitatea sufletului omenesc ca să te ajute să găsești o soluție reală la problema ta sentimentală. Singura soluție, este sinceritatea. Sinceritatea și cu celălalt și cu tine însuți. Numai așa poți face o relație să funcționeze. În lipsa sincerității, cei implicați într-o relație de dragoste pornesc la drum cu premise false, sau prestabilite de societate, care nu rezonează cu adevărul din ei înșiși. Așa avem așteptări false, speranțe false, oferim gesturi de afecțiune false. Și astfel ajungem în situația în care falsul predomină în relația noastră și ne simțim tot mai nefericiți, tot mai neîmpliniți.
Din acest moment dăm dovadă dacă suntem maturi sau nu.
Dacă suntem maturi, luăm de mână omul cu care suntem împreună la momentul respectiv, ne așezăm la masă, cumpărăm o sticlă de votka bună și începem să discutăm. „Uite așa și pe dincolo”. Dacă în fața noastră avem un om la fel de matur, discută și el cu sinceritate cu noi și, pe baza adevărurilor relevate, putem decide dacă contruim ceva mai departe împreună sau nu. În afara discuțiilor sincere, la un pahar de votka (vinul nu prea ajută la sinceritate. Te ajută să minți mai departe ca să faci sex în noaptea aia), altă soluție viabilă nu există. Sunt doar povești. Ori poveștile sunt frumoase, dar nu sunt reale și se termină bine numai datorită imaginației autorului. Realitatea ne demonstrează în mod repetat că numai adevărul duce la un sfârșit pozitiv.
Lasa un raspuns