Sâmbătă, 5 august 2023, de la ora 14:00, sucevenii sunt invitați să urmărească emisiunea Destinația Anului 2023 pe Prima TV și să voteze destinația „Ținutul Mănăstirilor din Bucovina”.
În cadrul Galei Destinația Anului 2023 care a avut loc pe 27 aprilie 2023, la Palatul Culturii din Iași, ȚINUTUL MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA a câștigat Locul I la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Pe lângă această categorie, Bucovina, prin ȚINUTUL MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA, devine și DESTINAȚIA ANULUI 2023, fiind câștigătoarea Marelui Premiu Destinația Anului 2023.
Destinația turistică a fost desemnată marea câștigătoare în urma unei competiții strânse la care au participat toate cele 9 destinații aflate pe locul întâi la categoria lor. Toate cele 9 destinații câștigătoare la categoriile la care au concurat, sunt prezentate acum într-un episod dedicat pe Prima TV în fiecare sâmbătă, începând din 17 iunie 2023, de la ora 14:00.
Telespectatorii sunt invitaţi să descopere locuri fascinante, la final primind misiunea, de a se transforma în juriu. Voturile vor decide care dintre cele 9 câștigătoare, vor primi votul publicului Prima TV.
Marele câștigător al premiului telespectatorilor va fi aflat pe 19 august 2023.
Pași vot:
Intră pe http://www.destinatiaanului.ro/votul-telespectatorului-2023/ , votează ȚINUTUL MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA și apasă „Trimite Votul”.
Apasă pe linkul „Confirmare Vot!” din e-mailul primit.
Nu uita să cauți în SPAM, dacă nu găsești e-mailul de confirmare.
Vei primi un nou e-mail cu „Votul a fost confirmat”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.