Direcția Generală și de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Suceava a transmis că având în vedere că perioada de alertă s-a prelungit, persoanele cu dizabilități din județ sau reprezentanții legali vor putea comunica dosarele prin intermediul poștei sau al primăriei de domiciliu.

„În concordanță cu prevederile Art. 2, lit. q, din Ordinul 3577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă, se impune “evitarea comunicării directe prin intermediul documentelor tipărite, atât în interiorul cât și în exteriorul unității/instituției, pentru a limita contactul direct între persoane”, transmite un comunicat al instituției.

În acest sens, DGASPC Suceava a luat toate măsurile care se impun în vederea protejării beneficiarilor serviciilor instituției și a personalului pentru continuarea activității cu publicul, evitând contactul direct între persoane”, se transmite în comunicatul DGASPC Suceava.
În contextul stării de alertă și având în vedere că măsurile restrictive vor rămâne în vigoare și în următoarea perioadă, pentru a se evita deplasările inutile și riscul de contaminare, DGASPC Suceava le transmite beneficiarilor ca în cazul în care dosarul este complet să îl depună la Registratura Primăriei de domiciliu sau să îl trimită direct prin poștă pe adresa: DGASPC  Suceava, SEC Adulți cu Handicap și SEC Copii cu Dizabilități, Mun. Suceava, Bld. George Enescu, Nr.16, cam.1, Județul Suceava, cod poștal:720231.
Informații suplimentare pot fi obținute contactând DGASPC Suceava la telefoane:(SEC ADULTI):  tel.  0725681984 și (SEC  COPII):  tel.073 1199665  sau 0230520172        și 330401188 (Adulți, int. 191 sau 137 și Copii: int. 155).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.