La sfârșitul lunii mai, ANPCDEFP a publicat rezultatele de selecție pentru proiectele Erasmus+, KA1/Educație școlara, din 551 de candidaturi fiind selectate 110 proiecte câștigătoare. Printre beneficiari se află și Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana.
Proiectul „Dialog între generații”, ce se va implementa la nivelul școlii începând cu luna septembrie 2018, își propune îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice de gestionare a conflictelor la clasa de elevi.
Grupul țintă este reprezentat de totalitatea cadrelor didactice ce predau la clasele V – XII, indiferent de specialitate, care doresc să-și îmbunătățească pe viitor relația cu elevii.
Din cele 97 de cadre didactice ale școlii vor fi selectați cate 3 participanți pentru fiecare mobilitate internațională, aceștia având responsabilitatea ca la întoarcere să împărtășească din experiența trăită și colegilor, în cadrul consiliilor profesorale, a comisiilor de specialitate, precum și printr-un articol publicat pe platformele iTeach sau eTwinning.
În total, pe parcursul celor 24 luni de proiect, se vor desfășura 6 fluxuri de mobilitate, 18 cadre didactice ale liceului participând la cursuri de formare în Italia, Slovenia, Olanda, Danemarca și Spania.
Anastasia Mitrofan, responsabil proiecte europene la nivelul școlii a declarat: „Dialog între generații este primul proiect european ce se va implementa în școala noastră. Cu siguranță vor urma și altele. Reprezint o echipă tânără, formată din profesori implicați, dedicați profesiei, al cărei entuziasm ne va ajuta sa realizam lucruri importante în domeniul proiectelor europene.”
„Ani de-a rândul școala noastră a fost unul dintre furnizorii importanți de elevi pentru liceele de top din județ. Pe viitor, ne dorim să evoluăm și să păstrăm măcar o parte dintre elevii buni aici, acasă”, a declarat directorul liceului, Robu Nicolae.
Lasa un raspuns