Anul 2016 aduce o modificare importantă pentru contribuabili. Statul nu vă mai lasă să vă plătiți impozitele datorate către bugetul local, înainte de a achita amenzile emise pe numele dumneavoastră. Prevederile se regăsesc în reglementările care intră în vigoare în luna ianuarie 2016, iar modificarea ar trebui deja adusă la cunoștința publicului de către administrațiile locale.
Astfel, începând cu anul 2016, în cazul în care există obligaţii de plată care includ şi amenzi, cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală (impozitul pe clădiri, pe teren sau pe mijloacele de transport). Noua reglementare a fost stabilită prin art. 165 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscal. Nici cei care se știu, însă, cu amenzile plătite nu prea au motive să stea liniștiți. S-ar putea să aibă surprize neplăcute, la ghișeu, cei care nu au trimis dovada plății la poliţie sau în cazul cărora poliţia nu a ținut cont de dovada plății și a trimis către organul fiscal local amenzile, pentru punerea în executare. Din practică, organul fiscal local, de cele mai multe ori nu are cunostință de plata amenzilor pe care poliția le trimite spre executare pentru că plata se poate efectua oriunde pe teritoriul României până la începerea executării. În astfel de situații, există riscul ca organul fiscal de la domiciliul contribuabilului să nu afle că acesta a achitat amenda, astfel încât să-i poată încasa banii în contul impozitului datorat către bugetul local.
Lasa un raspuns