Actul didactic în sine are nevoie e o transformare, de o reformă care să pornească de la realitățile lumii contemporane. Educația trebuie să se adapteze noii paradigme în care societatea se dezvoltă, pentru a se face utilă și pentru a pune umărul la construcția viitorului.
Școala nu își mai permite să rămână prizoniera trecutului, unde actul educațional se construia preponderent pe relația de subordonare dintre profesori și elevi, o relație care trebuie să recunoaștem că cel mai adesea avea la bază un respect născut mai degrabă din frică, decât din aprecierea profesională sau a calității umane a cadrului didactic de la catedră. Astăzi, „subordonarea”, lasă locul „colaborării” iar munca în echipă dă rezultate numai dacă grupul este omogen și iar forța motrice care face echipa să funcționeze corespunzător este tocmai această „stare de bine” despre care vom vorbi în acest editorial. „Șeful” este înlocuit cu „liderul” iar acesta din urmă nu „dictează”, ci „participă” activ la activitățile în care este implicat grupul, coordonând activitatea acestuia mai degrabă prin mediere, decât prin impunerea propriei voințe. Iar această metodă de management, fie că vorbim de managementul clasei, al instituției școlare sau al sistemului de învățământ în cel mai cuprinzător sens pe care îl poate avea cuvântul „sistem”, pare să înlocuiască în mod natural vechile deprinderi manageriale, sistemul de învățământ căutând printr-o noua abordare managerială, să se vindece de problemele trecutului, venind practic în întâmpinarea provocărilor ridicate de prezent.
Astfel, putem observa că în ultimii ani se vorbește tot mai mult despre inteligența emoțională, iar acceptarea noilor deschideri pe care această abordare asupra intelectului uman le oferă pedagogiei, ne oferă noi modalități de înțelegere a elevului și nu numai al acestuia, inteligența emoțională fiind o ușă deschisă spre cunoașterea mai profundă a omului și a societății în general, cunoaștere care ne poate ajuta să aducem plus valoare sistemului de învățământ.
Sub alt aspect, Societatea Cunoașterii, datorită evoluției uimitoare pe care știința și tehnica au avut-o în ultimii ani, a impus un așa zis „management al cunoașterii” care „reprezintă o metodă, un concept nou de management ce urmăreşte transformarea calităţilor intelectuale ale personalului din organizaţie în putere competiţională şi valoare nouă. Concentrându-se asupra utilizării intelectului profesional în activităţi care folosesc cunoaşterea individuală şi externă, managementul cunoaşterii oferă valoare organizaţiilor, le particularizează.” Acest tip de management poate fi definit ca „un demers, orientat strategic, de motivare şi facilitare a angajării membrilor organizaţiei în dezvoltarea şi utilizarea capacităţilor lor cognitive, prin valorizarea, subordonată obiectivelor ei de ansamblu, a surselor de informaţii, experienţei şi abilităţilor fiecăruia dintre ei”. Ori tocmai tocmai această perspectivă managerială pare să câștige teren și în instituțiile școlare, „starea de bine” fiind cea care reușește să contribuie la succesul acestui stil de management.
Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere că educația „este domeniul care are cel mai mare impact asupra societății. Vrei, nu vrei, trebuie să treci prin școală un anumit număr de ani. Acei ani în mod cert vor lăsa o amprentă în sufletul tău și îți vor influența viața mai mult decât conștientizezi la vârsta respectivă. Abia ulterior realizezi de cât de mult au contat respectivii ani pentru tine, pentru viața ta. Poate fi vorba despre o experiență pozitivă, fie una negativă, dar în mod cert te vei raporta la ea anii care urmează”. Din acest punct de vedere, consider că o experiență pozitivă în școală reușește să influențeze decisiv viitorul tânărului școlar, contribuind la conștientizarea propriei valori, la consolidarea încrederii în sine și construirea unei imagini pozitive și realiste asupra propriei persoane.
Lasa un raspuns