Direcția Silvică Suceava a condamnat agresiunea împotriva activistului de mediu sucevean Tiberiu Boșutar și a jurnaliștilor Mihai Dragolea şi Radu  Mocanu, care s-a petrecut ieri, în apropierea comunei Panaci.

Potrivit Direcției Silvice Suceava, incidentul s-a produs pe o suprafață de pădure care aparține unei persoane fizice și care este administrată de un ocol silvic privat.

„Niciun angajat al Direcției Silvice Suceava nu a fost implicat în acest incident petrecut pe raza ocolului silvic privat.

 Direcția  Silvică Suceava condamnă agresiunile împotriva personalului silvic și a altor persoane fizice și amintește că în ultimii ani, agresiunile împotriva personalului silvic făcute de cei care comit delicte silvice s-au înmulțit. În ultimii cinci ani, 37 de angajați ai Direcției Silvice Suceava au fost agresați fizic, unii dintre ei cu urmări grave și că îngrijorător este faptul că numai în anul 2021, până la această dată, s-au înregistrat 11 agresiuni asupra angajaților Direcției Silvice Suceava.

Direcția Silvică Suceava colaborează cu organele abilitate în vederea diminuării tăierilor ilegale de arbori și sancționării tuturor abaterilor de la legislația silvică în vigoare”, se arată în comunicatul de presă transmis de către Direcția Silvică Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.