Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat, marţi seară, în ce va consta concursul pentru alegerea directorilor de şcoli şi a dezvăluit că din comisia de examinare va face parte şi un reprezentant specializat în resurse umane care provine de la diferite companii.

O treime vor verifica capacităţile cognitive şi două treimi vor verifica abilităţile manageriale şi de leadership la examenul scris. La interviu vor fi situaţii practice, studii de caz, ce faci, ce decizii iei, în anumite situaţii. În comisie va fi un reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru că ISJ organizează concursurile, apoi vor fi doi profesori titulari din şcoala pe care candidatul doreşte să o conducă, aleşi prin vot secret dintre cadrele didactice titulare, al patrulea va fi reprezentantul autorităţii locale, iar al cincilea va fi un reprezentant specializat în resurse umane. E vorba de companii mari care au departament de resurse umane”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că este posibil să se apeleze şi la mediul universitar.

Dacă nu vom putea acoperi toate concursurile cu experţi din firme specializate în recrutare, vom apela la universitar cu experienţă în management. Îi vom selecţiona imediat după ce vom publica în Monitorul Oficial. Am discutat cu Camerele de Comerţ pentru a mobiliza companiile”, a declarat Cîmpeanu.

Întrebat dacă specialiştii în resurse umane care vor face parte din comisiile de examen ale directorilor de şcoli vor fi remuneraţi sau vor lucra pro bono, Cîmpeanu a declarat că vor fi încheiate acorduri.

Vom încheia acorduri între Ministerul Educaţiei şi aceste companii”, a mai declarat ministrul.

 

Sursa: PS NEWS

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.