După ce săptămâna trecută un polițist care făcea parte din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea a murit după ce a căzut într-o groapă semnalizată necorespunzător pe străzile Capitalei, astăzi generalul a susținut prima conferință de presă de după tragedie, oferind explicații privind cursul evenimentelor din acea zi.

Apelul progresiştilor a început să se rostogolească în mediul online, însă într-un sens pe care nu şi-l doreau. Iată ce a scris jurnalistul Oana Dobre-Dimofte:

„Am salvat aceasta captură sub titlul «băi nene»! Pentru că aşa ceva chiar nu am mai văzut, mintea mea refuză să cuprindă faptul că aşa ceva poate exista. UNPR face concurs de postaci în social media, pe seama morţii lui Bogdan Gigină! Cei mai eficienţi distribuitori ai mesajelor lui Gabriel Oprea despre accidentul mortal pot câştiga o excursie la Veneţia, un weekend pe Valea Prahovei sau o cină. Cum ziceam: băi nene!!!“, a scris Oana Dobre-Dimofte pe Facebook.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a afirmat, luni, că speculaţiile că a încălcat legea sau că a folosit dispozitivul de însoţire în trafic fără temei legal sunt „complect nefondate”, însă nu clarifică deloc circumstanţele accidentului, demnitarul omiţând să precizeze informaţii esenţiale, precum unde se deplasa în seara zilei de 20 octombrie şi de ce avea nevoie de coloană oficială.

”La un moment dat coloana s-a oprit, nu am ştiut de ce, nu am văzut accidentul, nu am ştiut că a fost vorba despre un accident. Am văzut doar maşina din faţă oprită şi pe cei doi poliţişti alergând. Unul ne-a făcut semn să continuăm deplasarea şi maşina mea a pornit de pe loc. Maşina de Poliţie şi cei doi colegi au rămas acolo. Abia după ce am depăşit locul accidentului, am aflat ce s-a aflat”, a declarat Oprea, citat de adevărul.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.