Șeful Direcției Agricole Bihor, Nicolae Hodișan, membru al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), susține că ministrul Agriculturii, Petre Daea, îl hărțuiește din cauza ordinului prin care fermierii sunt obligați să își distrugă toate culturile care au fost călcate de mistreți, într-o încercare disperată de a opri extinderea pestei porcine africane.
Nicolae Hodișan a declarat că ordinul semnat de Daea a venit cu „instrucțiuni” de a fi „diseminat” prin comunicate de presă ale Direcțiilor Agricole județene, ceea ce s-a întâmplat și în Bihor.
Însă, după publicarea ordinului, fermierii s-au revoltat pentru că erau obligați să își distrugă culturile și au acuzat autoritățile că acționează împotriva crescătorilor de porci și cultivatorilor de terenuri, așa că ministrul Petre Daea a bătut în retragere și a negat că ar fi avut în vedere arderea recoltelor.
La două săptămâni după ce a izbucnit acest scandal, Nicolae Hodisan afirmă că ministrul Petre Daea se răzbună pe el, tocmai pentru că a făcut ce i s-a cerut. Daea ar fi trimis Corpul de Control la Oradea, într-o încercare de a-l schimbă pe Hodișan din funcție, „pentru a doua oară în ultimele cinci zile lucrătoare”.
Ebihoreanul notează că ministrul Agriculturii a trimis, prima oară, doi inspectori la Oradea în 9 august, iar a două oară luni, 20 august. Misiunea inspectorilor ar fi fost de a găsi nereguli directorului, astfel încât să poată fi schimbat din funcție și detașat în județul Ialomița.
În plus, Nicolae Hodișan povestește că a fost pus să dea explicații într-o videoconferință organizată chiar de minister, privind motivul pentru care a „diseminat” în presă ordinul semnat de Daea, șeful Direcției Agricole Bihor adăugând că în timpul acesteia a fost umilit: „Ministrul (Daea – n.red.) m-a terfelit, acuzat și amenințat cu ‘despărțirea’”.
„După vizită din 9 august a șefului Corpului de Control, Petre Daea s-a enervat, fapt pentru care trimite controlul din nou la Oradea pe 20 august! Doresc să spun că în ultima perioada Petre Daea mă hărțuiește„, a mai afirmat Hodisan pentru Ebihoreanul.
Lasa un raspuns