Patru premii I, un premiu II şi premiul pentru autenticitate au fost decernate elevilor din judeţ care au reprezentat Suceava la cea de-a XIX-a ediţie a Olimpiadei Naţionale a meşteşugurilor artistice tradiţionale, competiţie care a avut loc în perioada 6-11 august, la Sibiu.

Dintre cei care s-au ales cu premii fac parte elevii Emanuel Hăţiş, elev iscusit în prelucrarea osului, Mihai Ţarcă, priceput la prelucrarea lemnului, Alina Czutka – încondeiat ouă, Geanina Chiperi – cusături tradiţionale şi Andrei Răzvan Botez – cojocărie şi cusături pe piele.

Elevii care au obţinut premiul I sunt Andrei Răzvan Botez din Grăniceşti, instruit de Domnica Petrovici (secţiunea Broderie pe piele), Mihai Ţarcă din Vatra Dornei, pregătit de Mihai Vleju (secţiunea Sculptură în lemn), Emanuel Hăgătiş din Vatra Dornei, instruit tot de Mihai Vleju (secţiunea Prelucrarea osului și cornului) şi Alina Czutka din Poiana Stampei, la secţiunea Încondeiat ouă, elevă pregătită de Dorina Paicu, adolescenta primind şi premiul special al Muzeului Astra pentru păstrarea tradiţiilor.

Cu premiul II, la secţiunea Cusături Tradiţionale, a fost răsplătită Geanina Petronela Chiperi din Poiana Stampei, instruită de Dorina Paicu.

La etapa finală a Olimpiadei au participat în total peste 250 de elevi, care s-au întrecut în cadrul secţiunilor pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, sculptat icoane de vatră, pictură naivă, încondeiat ouă, metaloplastie, pirogravură, lemn legat în cositor, prelucrare metal, confecţionat măşti, confecţionat păpuşi în port popular, cusut, brodat, confecţionat piese de port popular, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri pe lemn, tors, ţesut la război vertical şi orizontal, confecţionat podoabe, dantelă cu ciocănele, broderie pe piele, cojocărit, olărit, modelaj ceramică, prelucrare lemn, os şi fier, prelucrare corn.

Alături de elevii din România au mai concurat elevi din China şi Bulgaria.

Olimpiada Naţională a meşteşugurilor artistice tradiţionale a fost organizată de Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu, sub autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.