În perioada 12-15 iunie 2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat campania pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul „restaurante și alte activități de servicii de alimentație” (Cod CAEN 56).

Printre obiectivele Campaniei s-au numărat identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniul“restaurante și alte activități de servicii de alimentație”, eliminarea neconformităților costatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților șI aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Grupul țintă al campaniei a fost reprezentat de angajatorii care au ca obiect de activitate restaurante și alte activități și servicii de alimentație publică – cod CAEN 56.

La acţiune au participat un număr de 14 inspectorii de muncă care au efectuat un număr de 45 controale, fiind sancţionat 1 angajator. Pentru deficienţele constatate a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 lei, iar pentru remedierea acestora au fost dispuse un număr de 26 de măsuri.

Deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost:

  • neeliberare adeverintă de vechime la incetarea contractului individual de muncă;
  • nerepartizare interval orar la contractele individuale de muncă cu timp parțial;
  • dosarele personale sunt incomplete; 
  • neintocmirea de către angajator a fisei postului; 
  • necompensarea in bani a concediului de odihnă neefectuat la încetarea contractului individual de muncă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.