Duminică, 19 august, în jurul orei 18.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ştefan cel Mare de pe raza oraşului Vicovu de Sus, o femeie de 44 de ani, din comuna Marginea, la punerea în mişcare a autoturismului, a surprins şi accidentat o femeie de 27 de ani şi un bărbat de 29 de ani, ambii din municipiul Suceava, care se deplasau pe bicicletă în mod regulamentar.

Potrivit IPJ Suceava, din accident a rezultat rănirea uşoară a bicicliştilor, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toţi cei 3 participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.