Despre afacerea cu terenurile de la Metro (și de mai sus) cu siguranță se pot scrie sute și sute de pagini. Au fost procurori, judecători și avocați care au citit sute și sute de pagini despre mega-afacerea cu terenurile de la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni, pe partea dreaptă, afaceri în care erau și sunt implicate nume grele din politica și administrația locală și județeană. Este oricum o poveste veche, dar în care se pot descoperi, mereu, alte aspecte și/sau noutăți și se pot îmbunătăți, major, perspective financiare. Este de ajuns să amintim că, în perioada de glorie a vânzărilor de terenuri, înainte de criza economică, un metru pătrat de teren se vindea și cu 150 de euro!!! Pentru terenul pe care s-a construit fosta Galeria Mall bogații oameni de afaceri din Israel au plătit peste 150 de euro pe metru pătrat mai multor proprietari din zonă printre care și consilierului local și fost viceprimar în perioada 2000 – 2004 ing. Corneliu Vornicu. Se spunea că Vornicu ar fi încasat atunci peste un sfert de million de euro. Un alt nume, de referință, de proprietar care are terenuri în zonă este ing. Titi Petrea. Om foarte apropiat de Gavril Mîrza și fost șef peste cadastrul județean. Terenurile din zona Metro și de mai sus au însumat și însemnat peste 86 de hectare ce au ţinut, până în anul 2000, de Staţiunea de Cercetări Agricole, transformate ulterior în acţiuni şi cumpărate la preţuri de nimic de potentaţii locali, pentru a le putea vinde cu beneficii astronomice. Au fost fraieriți zeci și zeci de oameni să îşi cedeze acţiunile de la Staţiune la preţuri de nimic, ca apoi prin certificatele de acţionar cumpărate pe doi lei să devină, printr-o hotărâre de guvern, proprietari pe terenuri marii șmecheri. Au profitat atunci devenind bogați peste noapte mulți funcţionari publici din cadrul structurilor deconcentrate ale statului ori din Consiliul Judeţean Suceava, primarul și viceprimarii de la acea vreme din municipiul Suceava, poliţişti, magistraţi sau alte persoane apropiate de marii șefi de atunci ai PSD-ului Suceava. DNA a avut dosarul în lucru, mulți ani la rând, un dosar cu un prejudiciu total de multe milioane de euro, dar dosarul a fost casat şi arhivat, pentru că infracţiunile pentru care erau anchetate persoanele vizate aveau pedepse penale de cel mult cinci ani şi între timp a intervenit prescrierea!!!
„Viziuni” urbanistice dăunătoare și ulterior ușor corectate
În schimb, fără o viziune urbanistică viitoare clară, ci numai pe tun de moment, pe interes de îmbogățire rapidă, s-a ajuns ca în zonă să nu existe căi de acces, de infrastructura specifică – canalizare, aducţiune de apă, energie electrică, gaz metan.
Ulterior, un plan urbanistic ce vizează acea zonă prevede ca fiecare proprietar să cedeze suprafeţe de până la zece procente pentru realizarea acestei infrastructuri. Dar când ai plătit 100 sau chiar 150 de euro pe metru pătrat, cum să îl cedezi Primăriei Suceava? Uite așa. Cu act de donație ce va fi votat în viitoarea ședință de C.L. Suceava. Dacă vrei să-ți mai construiești un hotel cu toate acareturile inclusiv sală de nunți, lângă cel existent, donezi și obții apoi autorizațiile necesare.
Lasa un raspuns