Miercuri, 13 septembrie, lucrătorii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112, de către Nastasia A., din comuna Fundu Moldovei, despre faptul că a fost agresată de soțul ei Angel A..
În timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict verbal, Angel A. care se afla sub influența băuturilor alcoolice a devenit recalcitrant și a agresat-o pe soția lui.
În cauza a fost completat formularul de evaluare a riscului si s-a întrunit punctajul necesar emiterii unui ordin de protectie provizoriu, însă femiea s-a opus emiterii acestuia, fapt pentru care i s-a pus la dispoziție un formular pentru solicitarea unui ordin de protecție la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată a formulat plângere prealabilă împortiva soțului său pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.
Femeia a fost îndrumată să se prezinte la un cabinet de medicină legală în vederea examinării și eliberării unui certificat medico-legal care să ateste faptul că a fost victima unei agresiuni.
În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie” ce va fi soluționat de către lucrătorii din cadrul P.P Fundu Moldovei
Lasa un raspuns