Un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de frontieră împreuncă au reprezentanții Autorității Vamale Române au descoperit în microbuzul pe care îl conducea, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, 6 tone de tutun de narghilea pentru care s-au prezentat documente falsificate.
Ieri, 19 aprilie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, polițiștii de frontieră în cooperare cu reprezentanții Autorității Vamale Române şi cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) au finalizat efectuarea unor verificări suplimentare asupra documentelor și bunurilor transportate de către un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 46 de ani, care conducea un ansamplu rutier, format din microbuz și remorcă, înmatriculat în Ucraina.
Bărbatul s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, transportând conform documentelor vamale 600 de baxuri cu tutun pentru narghilea, mai exact 6.000 de kg.
În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiștii de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit asupra documentelor și bunurilor transportate, ocazie cu care s-a constatat faptul că facturile prezentate la control sunt falsificate.
Drept urmare, cele 6 tone de tutun, în valoare de 117.000 de dolari, au fost reținute în vederea continuării cercetărilor, iar cetățeanului în cauză i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prezentare de documente falsificate, conform Codului Vamal al României.
Lasa un raspuns