Și-a uimit enoriașii în urma faptelor săvârșite, după ce a fost acuzat de pedofilie, însă iată că dosarul lui Cristian Pomohaci a fost clasat, la decizia procurorilor. Fie că a fost vorba de ajutor divin sau de o pasă bună a oamenilor legii, cert este că preotul a scăpat de acuzații!
Se pare că procurorii au decis să claseze dosarul în care părintele Cristian Pomohaci este cercetat pentru raporturi sexuale întreținute cu minori, motivând decizia prin perioada îndelungată care a trecut de când Pomohaci a fost acuzat în instanță. Astfel, procurorii au considerat ca faptele sunt prescrise, timpul scurs de la comiterea acestora fiind de mai mult de zece ani.
Dosarul lui Cristian Pomohaci a fost clasat
În dosarul cu pricina există mărturii ale unor bărbați, care care ar fi povestit că pe vreme când erau minori, au fost obligați și convinși de preot să întrețină raporturi sexuale cu acesta. De asemenea, în cadrul percheziției demarate în locuința lui Cristian Pomohaci, imediat după declanșarea anchetei, procurorii au găsit o tabletă ce aparținea părintele, care după ce a fost cercetată, s-a stabilit că acesta ar fi accesat de mai multe ori site-uri ce conțineau material pornografic cu homosexuali.
Preotul Cristian Pomohaci, care este şi cântăreţ de muzică populară, a fost cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii intime cu el, conform sursei anterior menționate.
Lasa un raspuns