Joi, 10 octombrie, în urma continuării cercetărilor în cauza din noaptea de 18 spre 19 septembrie 2019 privind furtul unor scule și coli de tablă din cupru de la biserica în construcţie „Buna Vestire”, aflată pe raza comunei Șcheia, polițiștii Serviciilor Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice și Criminalistic, împreună cu lucrătorii polițiilor Rădăuți și Solca și sprijiniți de Serviciul pentru Acțiuni Speciale Suceava și Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava, au efectuat în baza mandatelor emise de Judecătoria Suceava, 10 percheziții domiciliare la imobilele locuite și utilizate de un bărbat de 42 de ani din orașul Cajvana, doi bărbați de 24 de ani, ambii din comuna Marginea, un bărbat de 32 de ani din comuna Voitinel, precum și la imobilele altor 4 persoane situate în localitățile Cajvana, Solca, Marginea și Voitinel.
Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate bunurile sustrase, respectiv 814 coli de tablă din cupru, în greutate de aproximativ 2 tone și 25 de unelte electrice.
Potrivit IPJ Suceava, în urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei patru suspecți, respectiv bărbatul de 42 de ani din orașul Cajvana, cei doi bărbați de 24 de ani din comuna Marginea și bărbatul de 32 de ani din comuna Voitinel, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”.
Cei 4 suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, în cursul zilei de 11.10.2019, să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, au fost indisponibilizate pentru cercetări, două autovehicule utilizate de către autori la comiterea faptei.
Lasa un raspuns