Vineri, 17 ianuarie, ora 13.05, pe D.N. 17, în afara municipiului C-lung Moldovenesc, un tânăr de 24 de ani din oraşul Gura Humorului, în timp ce conducea autoutilitara cu volan pe partea dreaptă, a pătruns pe contrasens în încercarea de a efectua manevra de depășire și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sensul opus de un alt tânăr de 28 de ani din comuna Valea Moldovei. În urma coliziunii a rezultat decesul ambilor conducători auto, precum și rănirea gravă a pasagerilor din autoutilitara condusă ultimul amintit, respectiv V.Petrică, de 19 ani și V.Mihăiță, de 36 ani, ambii din oraşul Gura Humorului și rănirea gravă a pasagerilor din celălalt autoturism, respectiv P.Vasile, de 40 ani din comuna Valea Moldovei și V.Daniel de 30 ani, din județul Dâmboviţa. În zona producerii accidentului, la circa 700-900 m, respectiv pe raza localității Prisaca Dornei, acționa un echipaj rutier pe linie de viteză și depășire. În jurul orei 18.00, ca urmare a leziunilor suferite, P.Vasile a decedat în spital.
Tot în data de 17 ianuarie, la ora 16.15, pe D.J. 209 H, în afara localităţii Baia, Z.Florin, de 36 ani, localnic, în timp ce conducea autoutilitara, a intrat în balans, pătrunzând pe contrasens și ulterior răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui H.Ionel, de 31 ani, din comuna Baia, pasager în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, 18 ianuarie, în jurul orei 07.40, pe strada Academician Vasile Grecu din municipiul Suceava, o femei de 59 de ani din localitate, în timp ce conducea autoutilitara, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe acostamentul din dreapta. Din accident a rezultat rănirea uşoară lui B.Costică de 49 ani din municipiul Suceava, pasager în autoutilitară. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot sâmbătă, 18 ianuarie, pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni, B.Mihai de 63 ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea autoturismul, a surprins-o şi accidentat-o uşor pe P.Mariana de 61 ani care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În aceeaşi zi, de această data pe D.N. 17, în interiorul localităţii Frasin, o tânără de 24 de ani din comuna Vama, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării manevrei de mers înapoi pe trotuarul din partea dreaptă şi a accidentat uşor pe R.Elena de 63 ani, din oraşul Frasin, cu probleme de vedere, care se afla pe trotuar. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pietonul R.Elena nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă prezenta halenă alcoolică şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Nici Rădăuţiul nu a fost ferit de evenimente rutiere. În data de 18 inauarie, pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuţi, Ț.Iulian de 50 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, l-a accidentat pe C.Victor de 45 ani, localnic, care a pătruns pe partea carosabilă. Conducătorul auto, Ț.Iulian, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot în data de 18 inauarie, pe D.N. 29A, în afara localităţii Şerbăneşti, comuna Zvoriştea, H.Gheorghe de 23 ani, din comuna Grămeşti, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un copac din partea stângă a drumului. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorei D.P. de 9 luni, din comuna Grămeşti, pasageră în autoturism. Conducătorul auto a declarat că în momentul accidentului purta centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice.
Ziua neagră de 18 inauarie a fost încheiată de un eveniment produs în comuna Cacica. E.Ionuț de 19 ani, din localitate, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost acroşat din spate şi accidentat de autoturismul condus de C.Gabriel de 27 ani, localnic, care a plecat de la locul comiterii accidentului, autoturismul fiind găsit abandonat în curtea locuinței părinților săi. Pietonul, care prezenta halenă alcoolică nu a putut fi testat cu aparatul etilotest datorită leziunilor suferite în zona feţei şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto a fost identificat, audiat şi condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns