Radu Ţincu, medic ATI la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, a explicat la ce riscuri s-au expus tinerii care au participat de Paşte şi de 1 mai la petrecerile de pe litoral.
„Este clar că toată lumea dorește să recapete viață normală de dinainte de pandemie. Pe de altă parte, după fiecare perioada de sărbători, peste tot în lume, a existat o creștere a numărului de cazuri. Însă ceea ce este important, este că această creștere să nu fie substanțială și să creeze probleme pentru sistemul de sănătate publică”, a declarat Radu Țincu la Antena 3.
„În continuare trebuie să avem grijă, și mai ales dacă discutăm de cluburi, discutăm de persoane tinere. Mulți dintre ei nu au apucat să se imunizeze și pot să se transforme în vectori de transmitere a virusului către persoanele vulnerabile, pe care le întâlnesc ulterior. Discutăm de părinți, bunici, care pot avea anumite boli cronice și, în acest context, există un risc foarte mare de transmitere a virusului către cei care pot dezvolta o formă severă”, mai spune acesta.
„Nu s-a dovedit în practică, că în prezența temperaturilor mai ridicate, virusul se transmite cu dificultate. Ceea ce știm cu siguranță este că aglomerarea în spații închise, unde se cânta, se dansează și există o activitate fizică care predispune la o vehiculare mai intensă a particulelor virale, crește riscul de transmitere a virusului. De aceea recomandarea este, în continuare, pentru aceste zone, să respectăm distanțarea fizică și regulile sanitare”, a mai spus medicul.
Sursa: PS NEWS
Lasa un raspuns